luni, 6 octombrie 2008

Eugen Lucan propune: 7 OBIECTIVE pentru Relansarea Sectorului ONG

Motto: “Recunostinta e memoria sufletului!”

Am raspuns unei provocari lansata de www.stiriong.ro: "StiriONG.ro i-a intrebat pe cititorii-oengisti ai portalului care sunt temele de cea mai mare importanta si urgenta pentru sectorul ONG care ar trebui promovate in contextul anului electoral 2008 pe agenda politica."


Iata ce cred eu:

ONG-urile din Romania au avut o reala contributie la dezvoltarea societatii romanesti. Desi proiectele pilot s-au dovedit a fi modele de buna practica si au fost integrate in legislatia romaneasca, promotorii lor s-au pierdut "incet dar sigur" intr-o lipsa de respect a Statului fata de ei. Cateva exemple:

  • G.R.A.D.O. si alte ONG-uri au promovat in legislatia romaneasca primul model al probatiunii. Dupa ce a fost integrat in legislatia romaneasca si au fost angajati consilieri de probatiune la nivel national, GRADO a fost dat uitarii da catre institutiile statului.
  • Primul proiect pilot din Romania al Centrului Maternal a fost creeat de Asociatia Sinergii intr-o fosta cresa dezafectata. Modelul a fost integrat in legislatia pentru protectia copilului si avem acum in aproape in fiecare judet cate un centru maternal, DAR ... datorita cheltuielilor de regie exorbitante, a lipsei implicarii Statului sau a Primariei, Asociatia Sinergii a fost nevoita sa inchida primul centru maternal. A fost odata Centrul Maternal "Micul Print" ...acum nu mai este...
  • In 1990 "Romanian Orphanage Trust" in parteneriat cu Organziatia "Pentru Copiii Nostri" promova primul curs de educator-puericultor (nursery-nurse in terminologia englezeasca) din Romania destinat cresterii si ingrijirii copiilor 0-7 ani. A aparut si profesia de educator-puericultor acreditata de Ministerul Sanatatii si Edcatiei. Metodologia si curricula de curs au fost preluate si integrate, mai tarziu, in modulele de formare a asistentilor maternali. Am avut 2-3 generatii de educatori puericultori foarte bine formati, pana cand sprijinul organizatiei din Marea Britanie s-a diminuat si totul a murit. In fiecare judet exista cate o retea de asistenti maternali, dar putin isi mai aduc aminte ca promotorii acestor modele au fost ONG-urile si reprezentantii societatii civile...

Oare reprezentantii statului nu ar trebui sa multumeasca pentru modelele de buna practica si sistemul inovativ pe care ONG-urile l-au declansat in diferite domenii ale vietii sociale: justitie, educatie civica, servicii sociale, formare profesionala, ecologie... ???...

Viata in ONG nu e tocmai usoara cum cred unii, e chiar cruda uneori... si chiar nedreapta... haideti sa o indulcim! Iata, mai jos, ce cred eu ca ar trebui facut !

Daca i-as intalni pe guvernanti, in primul rand, le-as spune ca exista un proverb la care ar trebui sa reflecteze: “Recunostinta e memoria sufletului” !

Chiar daca guvernantii nu cred ca o fac, eu doresc sa multumesc tuturor reprezentantilor ONG-urilor internationale, europene si nationale pentru ce au facut pentru Romania !


Eugen Lucan propune: 7 OBIECTIVE pentru Relansarea Sectorului ONG:

1. Recunoasterea de catre Guvern a membrilor alesi ai societatii civile in Consiliul Economic si Social din Romania. (www.ces-ong.ro)

2. Promovarea unei noi legislatii a sponsorizarii reale si suportive pentru sectorul neguvernamental.

3. Promovarea unei Legi a Concesionarii Serviciilor Sociale catre organizatiile neguvernamentale si furnizorii acreditati de servicii sociale din mediul ONG.

4. Sustinerea permanenta a initiativelor de subventionare de la bugetul de stat a programelor sociale, educative, de tineret etc. care s-au dovedit de-a lungul timpului a fi modele de buna practica si pe care Statul roman le-a recunoscut prin legislatie (vezi Legea probatiunii, Modelul Centrelor maternale, etc);

5. Creearea unei nou context legislativ care sa permita reprezentantilor sectorului neguvernamental din Romania sa aiba initiativa legislativa.

6. Promovarea unei legislatii care sa permita ONG-urilor accesarea directa a fondurilor structurale si guvernamentale si recuperarea TVA.

7. Creearea si promovarea unei legislatii care sa permita accesarea de credite si definirea unei “dobanzi onorabile” pentru ONG-uri si noii profesionistii ce activeaza in sistem liberal (asistenti sociali si psihologi).

Vedeti si scrisoarea de intentie: www.ces-ong.ro

Lucan Eugen

sursa: www.eugen.lucan.ro

Un comentariu:

Mihail Musat spunea...

Si eu sunt interesat de astfel de initiative. Poate ne intalnim sa vorbim intr-o zi. Multumesc :)