Finlandezii interzic fumatul in spatiile publice

Am vazut o postare po euractiv. ro
Recomandam intr-un aviz CESE cu privire la mediile fara fum de tutun ca interzicerea fumatului in SPATIILE PUBLICE SE sa fie un demers legal. Se intampla acum in Finlanda.
In timp ce Finlanda intentioneaza sa interzica complet fumatul, invitatii nostri discuta despre libertatile individuale si interesele economice in lupta impotriva tutunului. vezi dezbaterea de pe europarltv.eu . Vedeti VIDEO mai jos.
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_22984/Reportaj-VIDEO-Razboi-impotriva-fumatorilor-Interzicerea-fumatului-vs-libertatile-individuale..html

1. Recomandări specifice

1.1 Cu privire la secţiunea „Recomandă statelor membre”, articolul 1

1.1.1 Protecţia eficientă împotriva expunerii la fumul de tutun trebuie să se refere doar la locurile de muncă, mai ales la spaţiile închise în care nu există zone speciale pentru fumători.

1.1.2 CESE recomandă ca, în sintagma „alte spaţii publice adecvate” din articolul 8 alineatul (2) al CCCT (Convenția-cadru a OMS pentru controlul tutunului), să fie incluse toate spaţiile publice care sunt frecventate de copii sau tineri până în 18 ani.

1.1.3 CESE solicită Consiliului să ia în considerare introducerea unui termen de adoptare mai scurt decât cei 3 ani propuşi de către Comisie. Altfel, actuala generaţie de adolescenţi din liceu, (14-18 ani) care este expusă riscului de a trece de la fumatul pasiv la cel activ, va fi abandonată scăpată din vedere.

1.2 Cu privire la secţiunea „Recomandă statelor membre”, articolul 2

1.2.1 „Un rol esenţial îl vor avea strategiile educative şi de consiliere la nivel european în toate instituţiile de educaţie şi învăţământ.” CESE recomandă să se completeze şi să se evidenţieze foarte clar importanţa la nivel european a strategiilor educative şi de consiliere din şcoli şi licee, astfel încât fiecare copil sau tânăr să poate fi informat corect, complet şi periodic cu privire la adevărul despre tutun şi efectele sale nocive, precum şi despre efectele cancerigene ale expunerii la fumul de tutun din mediul ambiant (FTMA).

1.3 Cu privire la secţiunea „Recomandă statelor membre”, articolul 3

1.3.1 Să se completeze politicile anti-fumat prin măsuri de sprijin, inclusiv:

(c) extinderea sferei de aplicare a Directivei 2004/37/CE privind expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă (pentru a acoperi şi FTMA);
(d) întărirea cerinţelor referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva fumului de tutun în Directiva 89/654/CEE, care să solicite tuturor angajatorilor să se asigure că locul de muncă este o zonă unde fumatul este interzis;
(e) modificarea Directivei referitoare la substanţele periculoase (67/548/CEE) (1991), pentru a clasifica FTMA drept agent cancerigen. Aceasta ar plasa automat FTMA în domeniul de aplicare al Directivei privind expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă privind cerinţele minime de securitate şi sănătate la locul de muncă;
(f) se solicită statelor membre şi Comisiei să declare oficial modificarea definiţiei, din FTMA, în „fum de tutun cancerigen din mediul ambiant” – FTCMA;
(g) elaborarea de politici educative, (DG EAC şi DG SANCO) pentru educarea corectă, completă şi periodică a copiilor şi tinerilor cu privire la efectele consumului de tutun şi ale FTMA, în toate sistemele de învăţământ ale UE.

1.4 Cu privire la secţiunea „Recomandă statelor membre”, articolul 4

1.4.1 Să se adauge la final şi „protecţia împotriva fumului de tutun în medii publice frecventate de copii şi tineri” (spaţii de joacă pentru copii în aer liber, spaţii de recreere, discoteci în aer liber sau închise, cluburi, baruri frecventate de copii sau tineri până în 18 ani, alte spaţii care le sunt destinate).

1.5 Cu privire la secţiunea „Recomandă statelor membre” articolul 6

1.5.1 Definiţia punctelor focale naţionale pentru controlul tutunului trebuie să fie completată cu textul: „… şi controlul/stoparea expunerii populaţiei la FTMA”.

2. Concluzii

2.1 CESE susţine iniţiativa Comisiei de a asigura aplicarea eficientă a articolului 8 din CCCT pentru a crea un mediu 100% fără fum de tutun, în conformitate cu Principiul 1 (articolul 6) din „Orientările” de la art. 8 din CCCT, precizate în COM(2009) 328, în anexă[1]. CESE consideră că recomandarea europeană este un instrument util în acest sens, dar nu oferă foarte multe garanţii. Dacă implementarea şi eficienţa acestui instrument se dovedesc a fi insuficiente, Comisia trebuie să propună un instrument obligatoriu în cel mai scurt timp.

2.2 CESE consideră că este necesar să se efectueze cercetări la nivel european privind atât combaterea efectelor nocive ale fumatului în rândul copiilor şi tinerilor, cât şi reducerea gradului de expunere a acestora la FTMA. Cercetările ar trebui să stabilească în rândul fumătorilor şi vârsta la care a fost fumată prima ţigară şi motivele pe care le-au avut copiii şi tinerii când au făcut această alegere, pentru a se elabora în viitor strategii şi programe eficiente.

2.3 Dat fiind faptul că PE a invitat statele membre să se angajeze să reducă fumatul în rândul tinerilor cu cel puţin 50% până în 2025, CESE consideră că este necesar să se cuantifice efectele nocive concrete ale fumatului în rândul tinerilor, pentru a formula ulterior obiective europene pentru statele membre, care să vizeze reducerea consumului de tutun în rândul tinerilor. Menţionăm că, prin aceasta, nu dorim să se înţeleagă că demersurile anti-tutun trebuie să se prelungească până în 2025, întrucât, dimpotrivă, CESE susţine urgentarea acestor măsuri, date fiind implicaţiile grave pentru sănătatea umană şi costurile uriaşe implicate.

2.4 CESE consideră că este absolut necesar să se interzică fumatul şi implicit expunerea la FTMA în locurile frecventate de copii şi tineri (grupa de vârstă 0-18 ani) – locuri de recreere: cluburi, discoteci închise, baruri, terenuri de sport, spaţii de agrement pentru copii etc. Această măsură ar putea salva o parte din actuala generaţie de copii şi adolescenţi din grupa de vârsta 15-18 ani, care sunt cei mai expuşi la riscul de a fuma şi la FTMA. Unii dintre ei aleg să fumeze prima ţigară şi se transformă din fumători pasivi în fumători activi, în general, în perioada de vârstă 15-18 ani.

2.5 CESE consideră că esenţiale sunt programele de educare şi promovare a unui mod de viaţă sănătos şi armonios în şcoli şi licee. La nivel european, copiii şi adolescenţii trebuie să aibă acces la informaţii periodice, corecte şi complete cu privire la consumul de tutun şi expunerea la FTMA, pentru a conştientiza toate riscurile asociate şi pentru a putea alege în cunoştinţă de cauză, responsabil. Aceste informaţii pot fi oferite şi în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale, dar este important ca ele să fie accesibile, periodice, adaptate motivaţiei copiilor şi tinerilor, interactive şi inovatoare, pentru a le permite copiilor să îşi asume responsabilitatea pentru ei înşişi în mod liber şi pe deplin conştient.

2.6 CESE consideră că sunt necesare campanii de informare şi de educare privind stilurile de viaţă sănătoase, concepute pentru toate categoriile de vârstă şi toate grupurile sociale, pentru a le permite oamenilor să îşi asume responsabilitatea pentru alegerile lor în cunoştinţă de cauză, atât pentru ei înşişi, cât şi, dacă este cazul, pentru copiii lor.

2.7 CESE încurajează politicile şi implicarea ONG-urilor şi a societăţii civile în acţiuni destinate protecţiei împotriva expunerii la fumat şi a expunerii la FTMA, în special pentru categorii defavorizate care riscă să-şi piardă, pe lângă autonomia socială, şi autonomia personală prin agravarea stării de sănătate şi pierderea treptată a unor funcţii vitale. O protecţie specială împotriva expunerii la FTMA trebuie acordată în special copiilor defavorizaţi, ce provin din medii cu un nivel mare de expunere la fum de tutun secundar, „copiilor şi tinerilor străzii”, precum şi oamenilor străzii.

3. Context şi observaţii generale

3.1 Argumente medico-sociale cu privire la consumul de tutun şi nivelul expunerii la FTMA

3.1.1 Într-un studiu se precizează că „fiecare ţigară fumată poate scurta cu 8[2] minute viaţa celui care o fumează”. În Uniunea Europeană (UE), tutunul este cea mai importantă cauză de decese, boli şi dizabilităţi, provocând moartea a aproximativ 650 000 de persoane în fiecare an[3].

3.1.2 Fumul de tutun este un amestec toxic complex, format din peste 4 000 de substanţe, printre care substanţe toxice, precum cianură de hidrogen, amoniac şi monoxid de carbon, cât şi alte peste 50 de substanţe (69[4]) care s-au dovedit a fi cancerigene, fumatul fiind o sursă răspândită de morbiditate şi mortalitate în UE. Modificarea definiţiei din FTMA în „fum de tutun cancerigen din mediul ambiant” – FTCMA este argumentată ştiinţific.

3.1.3 Expunerea îndelungată la fumatul pasiv a fost stabilită ca fiind cauza aceloraşi boli ca şi cele cauzate de fumatul activ, inclusiv cancer la plămâni, boli cardiovasculare şi boli pediatrice.

3.1.4 Expunerea la fumul de tutun din mediul ambiant (FTMA) poate provoca cardiopatii coronariene şi cancer pulmonar la adulţi. FTMA poate fi la originea accidentelor vasculare cerebrale, a astmului sau a bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) la adulţi[5] şi poate agrava boli preexistente, cum ar fi astmul şi BPOC[6].

3.1.5 Cercetările şi definiţiile cu privire la riscurile expunerii la fumul de tutun din mediul ambiant (FTMA) au evoluat în timp. Termeni precum „fumatul pasiv” şi „expunerea involuntară la fumul de tutun” ar trebui evitaţi, deoarece experienţa din Franţa şi din alte ţări sugerează că sunt situaţii în care aceşti termeni sunt folosiţi pentru a sprijini poziţia potrivit căreia expunerea la fumul de tutun este „voluntară” şi deci acceptabilă. Noul context ştiinţific impune trecerea de la termenul de FTMA la FTCMA („fum de tutun cancerigen din mediul ambiant”).

3.1.6 FTMA este deosebit de dăunător pentru copii, cauzând astm, pneumonie şi bronşită, simptome respiratorii, afecţiuni ale urechii medii şi sindromul de moarte subită a sugarului[7].

3.1.7 Potrivit unor estimări prudente, 7 300 de adulţi, inclusiv 2 800 de nefumători, au decedat în 2002, în UE-25, ca urmare a expunerii la fum de tutun din mediul ambiant (FTMA) la locul de muncă. Decesul a încă 72 000 de persoane, inclusiv 16 400 de nefumători, a fost asociat expunerii la FTMA la domiciliu[8].

3.1.8 S-a dovedit că riscul de apariţie a cancerului la plămâni creşte considerabil prin expunerea la fumul de tutun în general sau la locul de muncă şi că, de exemplu, pentru angajaţii din unităţile din industria alimentară unde se fumează, riscul de îmbolnăvire de cancer la plămâni este cu 50%[9] mai mare decât pentru angajaţii care nu sunt expuşi la fumul de tutun.

3.1.9 Expunerea la fumul de tutun în timpul sarcinii poate duce la creşterea riscului de malformaţii, pierderi de sarcină, moarte fetală şi naşteri premature.

3.2 Argumente sociologice cu privire la politicile anti-fumat şi expunerea la FTMA Eurobarometru

3.2.1 Eurobarometrul arată că politicile împotriva fumatului sunt tot mai bine-venite în rândul populaţiei. Astfel, 84% din cetăţenii europeni sunt în favoarea interzicerii fumatului în birouri şi în alte locuri de muncă închise, 77%, în favoarea interzicerii fumatului în restaurante şi 61%, pentru interzicerea fumatului în baruri şi localuri.

3.2.2 Aproximativ 70% din cetăţenii UE nu fumează[10], iar studiile arată că majoritatea fumătorilor vor să se renunţe la fumat[11].

3.2.3 Conform recentului sondaj Eurobarometru privind „Atitudinea europenilor faţă de fumat”, trei sferturi din europeni sunt conştienţi că fumul de tutun reprezintă un risc pentru sănătatea nefumătorilor, în timp ce 95% recunosc că fumatul lângă o femeie însărcinată poate fi un pericol major pentru copil.

3.2.4 La sfârşitul anului 2006, se estima că 28% din angajaţii UE care lucrează în birouri sunt expuşi la FTMA zilnic la locurile lor de muncă, în timp ce, la sfârşitul anului 2008, circa 39% din lucrătorii care lucrau în baruri şi restaurate erau expuşi la FTMA. O altă cercetare recentă (2006) arată că aproximativ 7,5 milioane de lucrători din UE sunt expuşi la FTMA la locul de muncă[12].

3.2.5 Economiile europene suportă anual costuri de sute de miliarde pentru sistemele de sănătate, ca urmare a consumului de tutun. Aceste costuri sunt suportate de întreaga populaţie, şi nu de cei responsabili pentru generarea lor. Doar pentru expunerea la FTMA la locul de muncă costurile în UE 27 sunt estimate la 2,46 miliarde de euro/an[13] – costuri medicale de 1,3 miliarde euro pentru boli legate de tutun (inclusiv 560 milioane de euro pentru personalul nefumător) şi peste 1,1 miliarde de euro, costuri non-medicale legate de pierderi de productivitate (inclusiv 480 milioane de euro pentru nefumători).

3.3 Datoria de a proteja populaţia împotriva expunerii la FTMA este o formă de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (dreptul la viaţă şi la standarde de sănătate)

3.3.1 Datoria de a proteja populaţia împotriva fumului de tutun, cuprinsă la articolul 8 al CCCT (FCTC) se bazează pe drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Având în vedere pericolele inhalării fumului de tutun secundar, datoria de a proteja populaţia împotriva fumului de tutun este subînţeleasă de, printre altele, dreptul la viaţă şi dreptul la cele mai înalte standarde de sănătate posibile, după cum se recunoaşte în numeroase instrumente juridice (inclusiv în Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Convenţia privind drepturile copilului, Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei şi Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale), după cum a fost încorporat expres în preambulul Convenţiei-cadru a OMS şi după cum a fost recunoscut în constituţiile multor naţiuni.

3.3.2 Datoria de a proteja persoanele împotriva fumului de tutun corespunde unei obligaţii pentru guverne de a promulga o legislaţie care să le protejeze împotriva ameninţărilor la adresa drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Această obligaţie se extinde la toate persoanele şi nu numai la anumite populaţii.

3.4 Context internaţional şi european

3.4.1 FTMA a fost clasat ca fiind un agent cancerigen pentru om de către Agenţia pentru protecţia mediului a Statelor Unite în 1993, de către Departamentul Sănătăţii şi Serviciilor Sociale în anul 2000 şi de Centrul internaţional de cercetări asupra cancerului al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2002.

3.4.2 La nivel internaţional, Convenţia-cadru a OMS pentru controlul tutunului (CCCF/FCTC), semnată de 168 de părţi şi ratificată de 141 părţi, inclusiv Comunitatea Europeană, „recunoaşte că probele ştiinţifice au stabilit, în mod neechivoc, că expunerea la fumul de tutun provoacă moartea, boli şi dizabilităţi”. Convenţia obligă Comunitatea şi statele sale membre să abordeze problema expunerii la fumul de tutun în locurile de muncă interioare, transporturile publice şi spaţiile publice interioare. Articolul 8 al acesteia stabileşte o obligaţie de a oferi protecţie împotriva expunerii la fumul de tutun.

3.4.3 Strategia europeană pe 2004 a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind politica de renunţare la fumat, consideră consilierea intensivă, de mai mult de 10 minute, oferită de un doctor, ca având rată de succes pentru atingerea abstinenţei pe termen lung.

3.5 Analiza de impact privind cea mai favorabilă opţiune din cele 5 variante de politici europene

3.5.1 La 30 ianuarie 2007 Comisia a lansat Cartea verde: Către o Europă fără fum de tutun: opţiuni privind politicile comunitare [COM(2007) 27 final], prin care a deschis o dezbatere publică. Cele 5 variante de politici europene sunt: 1) Statu-quo; 2) Măsurile voluntare; 3) Metoda deschisă de coordonare; 4) Recomandare a Consiliului sau a Comisiei; 5) Legislaţie obligatorie.

3.5.2 În analiza de impact, Comisia precizează că, datorită caracterului său obligatoriu, opţiunea politică 5 („Legislaţia obligatorie”), ar genera reducerile maxime de daune legate de FTMA, deoarece expunerea la FTMA este eliminată de fapt în locurile de muncă închise. Cu toate acestea, implementarea durează mai mult decât în cazul opţiunii politice 4 („recomandare a Consiliului”). Beneficiile pentru sănătate ale opţiunii 1 („nicio schimbare a stării de fapt”) ar rezulta în cea mai mică reducere a predominanţei FTMA şi a prejudiciilor aduse sănătăţii asociate acestuia. Este de aşteptat ca tendinţa anti-fumat existentă să continue, dar într-un ritm mai lent. Efectele politicilor 2 şi 3 sunt similare şi aduc doar reduceri modeste ale FTMA, în comparaţie cu opţiunea 1 („Statu-quo”). Măsura 3 (implementarea „metodei deschise de coordonare”) poate fi lentă şi nepotrivită tratării unei probleme ca FTMA. Impactul opţiunii 4 („recomandare a Comisiei”) ar fi limitat de faptul că poate să nu creeze un sentiment de angajare în rândul statelor membre. Este de aşteptat ca opţiunea politică 4 să aibă beneficii mai mari pentru sănătate datorită efectului de proprietate (ownership effect). De asemenea, este de aşteptat ca impactul să se materializeze relativ repede.

4. Grupurile-ţintă cele mai vulnerabile la expunerea la FTMA şi strategii de rezolvare

4.1 Cele mai vulnerabile grupuri la expunerea la fum de tutun din mediul ambiant sunt: copiii, tinerii, şomerii, categoriile defavorizate, lucrătorii din industria hotelieră şi restaurante.

4.2 Problema expunerii la FTMA trebuie abordată cauzal în corelaţie cu consumul de tutun şi cu specificitatea grupului ţintă. 80% din cetăţenii europeni care fumează au declarat că fumează şi acasă. Strategiile de diminuare a consumului de tutun şi a expunerii la FTMA ar trebui să vizeze în special copiii, tinerii şi părinţii.

4.3 31% din cetăţenii UE în vârstă de 15 ani sau mai în vârstă spun că fumează (26% fumează zilnic, iar 5%, ocazional[14]). Rata fumatului în rândul copiilor creşte foarte repede de la vârsta de 11 ani. Nivelurile foarte înalte de fumat raportate înainte de a atinge vârsta de 18 ani sprijină ideea potrivit căreia fumatul este indus când tinerii sunt încă minori[15]. Eurobarometrul nu face vreo referinţă cu privire la prima ţigară fumată, dar în unele ţări există statistici naţionale[16] care precizează că: „cele mai multe persoane au început să fumeze la vârsta copilăriei: 53% (5,5% au fumat prima dată la o vârstă sub 15 ani, 47,5% au început să fumeze prima ţigară la o vârstă cuprinsă între 15 şi 19 ani)”. Peste jumătate din bărbaţii care fumează (51,4%) au început să fumeze de la o vârstă cuprinsă între 15-19 ani. O parte din cele mai vulnerabile categorii sociale, copiii străzii, au fumat prima ţigară la o vârstă mai mică de 5 ani[17]. Viaţa în stradă, în special pentru categorii defavorizate de copii, tineri sau adulţi, este asociată cu un grad mare de consum de tutun şi expunere la FTMA.

4.4 Spaţiile de recreere (cluburi, baruri, discoteci în aer liber, discoteci acoperite etc.) reprezintă zone în care expunerea la FTMA este foarte mare şi periculoasă atât pentru clienţi (categorii de adolescenţi, tineri etc.), cât şi pentru angajaţi (personal din industria de divertisment, hotelieră şi restaurante). O expunere de patru ore într-o discotecă echivalează cu convieţuirea cu un fumător timp de o lună[18].

4.5 E nevoie nu numai de strategii media de sensibilizare, ci şi, în primul rând, de strategii educative cu rol de prevenire. ONG-urile au promovat servicii inovatoare de informare, educaţie şi prevenire pentru copii şi adolescenţi, cu privire la riscurile consumului de tutun şi la expunerea la FTMA. Generalizarea acestor modele de bună practică prin introducerea de programe cu caracter educativ în sistemele de învăţământ, precum şi oferirea de servicii de consiliere prin reţele europene ale Birourilor de consiliere pentru cetăţeni sau prin Centrele de consiliere şcolare pentru părinţi şi copii ar constitui soluţii la nivel european. Cluburile comunitare pentru copii şi părinţi şi programele educative gen „Şcoala/Universitatea Părinţilor” reprezintă modele de bună practică ce pot ajuta la prevenirea consumului de tutun şi la diminuarea expunerii la FTMA atât la şcoală, cât şi, mai ales, în mediul familial, unde legislaţia europeană respectă viaţa privată.
[1] „Măsurile eficace de acordare de protecţie împotriva fumului de tutun, astfel cum sunt prevăzute la articolul 8 din Convenţia cadru a OMS, necesită eliminarea totală a fumatului şi a fumului de tutun într-un anumit loc sau mediu pentru a crea un mediu fără fum 100%. Nu există un nivel sigur de expunere la fumul de tutun, iar noţiuni precum o valoare limită pentru toxicitatea fumului de tutun secundar ar trebui respinse, deoarece sunt contrazise de dovezi ştiinţifice.” [COM(2009) 328 final/Anexa/Principiul 1, p. 9].
[2] Fumatul, Fundaţiile Soros, 888 Seventh Avenue, NY 10106, 1992.
[3] Tobacco or health în the European Union: Past, present and future, ASPECT Consortium, octombrie 2004.
[4] Rand Impact Assessment, RAND Corporation.
[5] Surgeon General (2006), op. cit.
[6] Foreman, M. G., D. L. DeMeo, et al. „Clinical determinants of exacerbations în severe, early-onset COPD.” European Respiratory Journal 30(6): 1124-1130.
[7] Surgeon General (2006). op. cit.
[8] The Smoke free Partnership (2006). Lifting the smokescreen: 10 reasons for a smoke free Europe, European Respiratory Society, Bruxelles, Belgia.
[9] Siegel M. Involuntary smoking în the restaurant workplace. A review of employee exposure and health effects. JAMA. 1993 Jul 28;270(4):490-3.
[10] The European Community Health Indicator no 23, "Regular Smokers":
http://europa.eu.int/comm/health/ph_information/dissemination/echi/echi_en.htm.
[11] Fong GT, Hammond D, Laux FL, Zanna MP, Cummings KM, Borland R, Ross H. The near-universal experience of regret among smokers în four countries: findings from the International Tobacco ControlPolicy Evaluation Survey. Nicotine Tob Res. 2004 Dec;6 Suppl 3:S341-51.
[12] Jaakkola M., Jaakkola J. (2006) Impact of smoke-free workplace legislation on exposure and health: possibilities for prevention. Eur Resp J; 28: 397-408.
[13] SEC(2009) 895, p. 3, punctul 2.1.2.
[14] Eurobarometru 253, martie 2009, Survey on tobacco, autor – The Gallup Organisation, Ungaria, p. 7 alin. 1.
[15] Tobacco Free Policy Review Group. (2000) Towards a tobacco free society: report of the Tobacco Free Policy Review Group. Government Publication. Stationery Office, Dublin, http://www.drugsandalcohol.ie/5337/, p. 29 alin. 1.
[16] România, Institutul Naţional de Statistică.
[17] Terapii asociate pentru integrarea copiilor străzii, Eugen Lucan, Cercetare, Diploma de Licenţă, 1996.
[18] SK. Environmental tobacco smoke exposure în public places of European cities (Expunerea la fumul de tutun din mediu în locurile publice din oraşele europene). Tob Control. 2005 Feb; 14(1):60-3.

SOC/317 Protejarea copiilor expusi la riscul de turism sexual

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 16.02.2009, ora 14,30 la initiativa CESE sectiunea SOC, are loc la sediul CESE din Bruxelles prima intalnire a dezbaterii privind avizul SOC/317 Protejarea copiilor expusi la riscul de turism sexual.

Aveti mai jos expunerea de motive si continutul avizului. Astept comentariile si amendamentele voastre! Va multumesc !

Dezvoltarea turismului în cursul ultimei jumătăţi de secol a fost însoţită în ultima vreme de creşterea turismului sexual implicând copii. Principalii vinovaţi pentru exploatarea sexuală a copiilor în cadrul turismului sunt deseori persoane care profită de prezenţa în altă ţară pentru a ignora tabuurile sociale care, în mod normal, le-ar dicta comportamentul.
Autorităţile UE şi statele membre, agenţiile de voiaj şi industria turismului, precum şi ONG-urile europene sunt tot mai îngrijorate de creşterea exploatării sexuale a copiilor, în interiorul şi în afara UE, şi de faptul că această exploatare se extinde din punct de vedere geografic. Toate aceste organisme doresc să elaboreze strategii comune şi să întreprindă în continuare acţiuni pentru a preveni şi a lupta împotriva acestui flagel. În cazul angajatorilor europeni, lupta împotriva prostituţiei infantile, a pornografiei infantile şi a traficului de copii în scopuri sexuale este percepută într-o măsură tot mai mare ca fiind o chestiune de responsabilitate socială a întreprinderii.
Din 2003, agenţiile de voiaj pot adera la „Codul de conduită pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale în voiaj şi turism”. Până în prezent, mai mult de 600 de societăţi comerciale din peste 30 de ţări au semnat acest cod de conduită.
În acest context, obiectivul prezentului aviz din proprie iniţiativă este i) de a atrage atenţia asupra acestei probleme, ii) de a identifica iniţiativele societăţilor comerciale, în special ale celor din sectorul agenţiilor de voiaj şi al turismului, şi acţiunile societăţii civile destinate protecţiei copiilor expuşi la riscul de turism sexual şi iii) de a formula recomandări care să contribuie la rezolvarea acestei probleme.

Avizul conţine o serie de obiective specifice, cum ar fi:
- facilitarea schimburilor de informaţii între părţile interesate şi a dezbaterilor privind acest subiect sensibil prin organizarea unei audieri bine mediatizate, care să implice actori importanţi din rândul societăţilor comerciale, reprezentanţilor politici şi ONG-urilor;
- revizuirea legislaţiei UE şi internaţionale existente în materie şi stabilirea unei liste succinte de principii sub forma unei carte care să fie aprobată de CESE, adoptată de instituţiile UE şi transmisă autorităţilor de la nivel internaţional şi unei game largi de actori de pe piaţa serviciilor de voiaj şi turism pentru ca aceştia să o poată semna;
- mobilizarea răspunderii sociale a angajatorilor (RSI) şi îmbunătăţirea cooperării acestora cu ONG-urile pe această temă;
- difuzarea bunelor practici în rândul părţilor interesate din domeniul public şi privat.
sursa: http://www.eesc.europa.eu/

SOC/317 Protejarea copiilor expusi la riscul de turism sexual

1. Recomandari

1.1 Strategia europeana pentru protejarea copiilor expusi la riscul de turism sexual, daca putem vorbi despre asa ceva, a esuat.

Persoanele care au savarsit infractiuni de natura sexuala nu trebuie sa ramana in responsabilitatea jurisdictiilor straine. In strainatate, deseori, condamnarile nu constau in pedepse cu inchisoarea. Recidivistii raman, adesea, in aceleasi tari sau calatoresc in altele pentru a evita detentia. Aceasta inseamna ca autoritatile si guvernele nationale europene nu sunt instiintate cand o persoana care a savarsit infractiuni de natura sexualarevine in Europa. Acest fapt mareste riscul pentru copiii europeni.

Trebuie sa existe o revizuire completa a gestionarii cetatenilor europeni care comit abuzuri de natura sexuala asupra copiilor atunci cand lucreaza in strainatate sau cand sunt turisti.

1.2 Masurile necesare pentru o strategie eficienta trebuie sa includa:

- Parteneriate internationale eficiente si o mai buna partajare a informatiilor.
- Dezvoltarea unor acorduri de cooperare bilaterala mai puternice cu tarile respective.
- Dezvoltarea unor echipe comune de investigatii cu alte agentii de aplicare a legii.
- Stabilirea de acorduri cu guverne din strainatate privind deportarea si insotirea infractorilor condamnati inapoi in tarile lor de origine dupa primirea sentintei si inregistrarea acestora intr-un registru al persoanelor care au savarsit infractiuni de natura sexuala.
- Revizuirea modelului MAPPA (Acorduri de Protectie Publica intre Agentii) al Regatului Unit in contextul abuzurilor impotriva copiilor.
- Revizuirea utilizarii si eficacitatii Ordinelor privind calatoriile in strainatate (FTO), din Regatul Unit, in sensul restrictionarii calatoriilor pentru persoanelor care au savarsit infractiuni de natura sexuala cu risc ridicat, sau implementarea unui model alternativ.
- Controlul prealabil si neacordarea dreptului de a lucra in strainatate persoanelor care au savarsit infractiuni de natura sexuala[1].
- Implementarea unei campanii de sensibilizare a cetatenilor la nivel european si, daca este posibil, global cu privire la raportarea si prevenirea turismului sexual cu copii. Aceasta ar trebui sprijinita prin crearea unui numar verde international, cu un mecanism de raportare online „in timp real”[2].
- Implicarea actorilor societatii civile si a partenerilor sociali in sensibilizarea si promovarea „codurilor” aflate deja in practica.
- Punerea in aplicare a unui proiect european: „Europa impotriva exploatarii sexuale a copiilor”.

1.3 In plus, Europa trebuie sa isi consolideze recomandarile privind traficul de copii

- Mentinerea tuturor drepturilor stabilite in Conventia privind Drepturile Copilului si garantarea aplicarii acestora chiar si in cazul copiilor victime ale traficului de persoane.
- Ratificarea si implementarea „Conventiei privind traficul de persoane” a Consiliului Europei, care stabileste cum trebuie tratate victimele traficului de persoane.
- Desemnarea unui „observator al traficului de persoane” - un expert independent care sa monitorizeze si sa raporteze in mod public ceea ce se intampla si care sa recomande schimbari.

2. Context

2.1 Majoritatea persoanelor care abuzeaza sexual de copii sau ii exploateaza in scopuri sexuale sunt localnici. Aceasta se intampla peste tot in lume. Thailanda este cunoscuta, probabil, in special pentru acest gen de exploatare, fara indoiala legat de prezenta trupelor militare straine in timpul razboiului din Vietnam din 1962. Astazi, turismul sexual din Thailanda face parte dintr-o industrie a sexului lucrativa bine definita, afectand atat adulti cat si copii, si care include prostitutie, producerea si distribuirea de materiale pornografice si traficul de persoane.

2.2 Totusi, in zilele noastre, acest fenomen nu se limiteaza strict la Thailanda. Madagascar, Cambodgia, India, Sri Lanka, Pakistan, Ghana si Europa de Est constituie, in prezent, destinatiile principale ale celor care comit astfel de abuzuri. Ieftinirea calatoriilor, absenta vizelor si noile tehnologii le permit infractorilor sa-iidentifice pe cei mai vulnerabili copii ai lumii. Actele pe care acestia le comit sunt adesea inregistrate digital si difuzate la nivel global. Multe ONG-uri, dintre care ECPAT[3] este cea mai cunoscuta, colaboreaza cu politia si cu industria de calatorii si turism pentru a proteja acesti copii. Totusi, mai mai sunt multe de facut pentru eradicarea acestor activitati.

2.3 Primul Congres Mondial impotriva exploatarii sexuale a copiilor in scopuri comerciale s-a desfasurat la Stockholm, Suedia, in 1996. Organizat de ECPAT, UNICEF si grupul ONG pentru Conventia privind Drepturile Copilului, congresul s-a incheiat cu adoptarea unanima a „Declaratiei de la Stockholm” si a „Planului de actiune”, prin care 122 de tari s-au angajat intr-un „parteneriat global impotriva exploatarii sexuale a copiilor in scopuri comerciale”.

2.4 Din pacate, desi s-au produs obtinut si rezultate excelente (a se vedea Anexa II), statele membre europene au esuat in ceea ce priveste protejarea celor mai vulnerabili copii, prevenirea abuzurilor comise de cetatenii europeni si onorarea angajamentelor asumate la Stockholm. S-au semnat numeroase noi legi si declaratii internationale, dar numai prin punerea in practica a acestora copiii vor fi protejati, acasa si in strainatate.

2.5 Este imposibil sa se estimeze cati copii sunt victime ale turismului sexual. Caracterul ascuns si natura criminala a abuzurilor sexuale asupra copiilor si vulnerabilitatea acestora, mai ales a celor care traiesc in saracie, fac foarte dificila colectarea de date. Turismul sexual ce vizeaza copiii este parte a fenomenului global de exploatare sexuala a copiilor in scopuri comerciale. Acesta include:

- Cumpararea si vanzarea copiilor in scopul prostitutiei.
- Abuzurile sexuale impotriva copiilor legate de pedofilie.
- Producerea de imagini continand abuzuri fata de copii si alte forme de pornografie in care sunt implicati copii.

2.6 De regula, cei care savarsesc astfel de abuzuri merg in locuri in care considera ca nu vor fi prinsi, adesea caracterizate printr-un grad scazut de educatie al populatiei, saracie, ignoranta, coruptie, apatie, neaplicarea legii sau a politicilor guvernamentale. In plus, abuzurile impotriva copiilor sunt comise si de persoane care in mod deliberat au infiintat orfelinate, proiecte pentru copii si scoli in comunitati vulnerabile, avand ca unic scop acela de a intretine comportamentul abuziv atat al lor personal, cat si al asociatilor lor. Recidivistii calatoresc dintr-o tara in alta si impiedicand detectarea prin mecanismele de gestionare a persoanelor care au savarsit infractiuni de natura sexuala.

2.7 Profesionistii care se ocupa de protectia copiilor si publicul larg dipun de cunostinte destul de reduse despre infractiunile comise in strainatate. Mass-media acopera doar cazurile senzationale sau cele care implica celebritati si se pare ca exista o lipsa de preocupare fata de numarul persoanelor care au fost acuzate de infractiuni de natura sezuala savarsite in scoli sau orfelinate din intreaga lume.

2.8 Se vorbeste prea putin despre riscul la care sunt expusi copiii europeni atunci cand infractorii se intorc. CEOP, Centrul online impotriva exploatarii copiilor, foloseste termenul potrivit de „persoane care savarsesc infractiuni de natura sexuala care calatoresc” pentru a-i descrie pe cei care calatoresc in strainatate si abuzeaza de copii. Cetatenii presupun ca, daca o persoana savarseste o infractiune in strainatate, aceasta este automat inscrisa in registrul persoanelor care au savarsit infractiuni de natura sexuala, dar acest lucru NU se intampla.

3. Traficul de copii

3.1 Copiii, atat baieti cat si fete, sunt traficati la nivel global pentru a fi supusi la o serie intreaga de forme de exploatare, incluzand abuzul sexual, prostitutia si sclavia domestica. Traficul de copii este alimentat de saracie, discriminare sexuala, lipsa de educatie si abuzuri fata de copii. Acesti copii devin victime invizibile ale sclaviei zilelor noastre.

3.2 Nu se iau suficiente masuri pentru protejarea acestor copii. Legislatia insuficienta, lipsa de fiabilitate a controalelor vamale si discrepantele intre politici si practica, toate duc la cresterea acestei forme de exploatare. S-au intocmit multe documente europene privind traficul de persoane, dar copiii necesita o atentie deosebita.

3.3 Prezentul aviz nu acopera si traficul de persoane, deoarece acesta chestiune impune o legislatie si masuri separate si trebuie tratata intr-un document de sine statator.

4. Responsabilitatea globala

4.1 Pentru toate motivele expuse mai jos, guvernele au o responsabilitate la nivel global fata de cetatenii lor pentru protejarea copiilor vulnerabili, oriunde s-ar afla acestia.

4.2 Codul global de etica pentru turism[4] stabileste un cadru de referinta pentru dezvoltarea responsabila si durabila a turismului in lume. Acesta se doreste a fi un document de actualitate. Articolul 2, alineatul (3) afirma: „Exploatarea persoanelor de orice natura, in special sexuala, mai ales a copiiilor, contrazice scopurile fundamentale ale turismului si reprezinta negarea turismului: prin urmare, in conformitate cu dreptul international, aceasta trebuie sa fie energic combatuta prin cooperarea tuturor statelor vizate si penalizata fara concesii de catre legislatiile nationale atat in tarile vizitate, cat si in cele din care provin cei care savarsesc asemenea acte, chiar si atunci cand acestea sunt comise in strainatate”.

4.3 Un principiu al justitiei trebuie mentinut la nivel international, prin urmare o persoana nu poate fi condamnata de doua ori pentru aceeasi fapta. De aceea, legea trebuie aplicata corect si procesul judiciar trebuie sa functioneze bine. Atunci cand un infractor se intoarce in tara gazda, sentinta trebuie executata in continuare sau acestuia trebuie sa i se faca un nou proces, in cazul in care se descopera fapte noi. Cooperarea internationala este, de aceea, absolut necesara.

5. Responsabilitatea Europei

5.1 Expansiunea turismului in ultimii cincizeci de ani a fost insotita, recent, de o crestere a turismului sexual implicand copii. Principalii vinovati pentru exploatarea sexuala a copiilor in cadrul turismului sunt, adesea, persoane care profita de faptul ca se afla in alta tara pentru a ignora tabu-urile sociale care, in mod normal, le-ar dicta comportamentul.

5.2 Ar trebui sa fie o rusine la nivel comunitar faptul ca europenii se afla printre cei care exploateaza sexual copii din intreaga lume. Exploatarea copiilor in cadrul turismului este o problema globala. Totusi, cetatenii europeni tin de responsabilitatea Europei, iar faptul ca acesti infractori pot fi judecati in tara de origine, pentru ca apoi sa li se permita sa calatoreasca liber in alte tari, fara monitorizare, este total inacceptabil.

5.3 La nivel european s-au luat deja unele masuri practice, cum ar fi Comunicarea Comisiei privind combaterea turismului sexual implicand copii[5], Comunicarea Comisiei, din 1999, privind implementarea de masuri pentru combaterea turismului sexual implicand copii[6], Decizia Consiliului, din 2000, privind combaterea pornografiei infantile pe Internet[7] sau Decizia Cadru a Consiliului, din 2003, privind combaterea exploatarii sexuale a copiilor si pornografia infantila[8].

5.4 Totusi, se resimte inca necesitatea unei Agentii europene care sa coordoneze toate aceste activitati, sa monitorizeze si sa evalueze statisticile, si care sa ofere recomandari practice si prompte. ONG-urile europene si internationale depun o munca excelenta in domeniul protectiei copiilor, dar nu pot inlocui sistemele de politie sau de justitie.

6. Responsabilitatea societatii civile

6.1 Societatea civila europeana are responsabilitatea de a se ridica impotriva unor astfel de infractiuni si de a actiona atunci cand exista o amenintare pentru altii - chiar daca aceasta se intampla acasa sau in strainatate, mai ales in cazul abuzurilor asupra copiilor.

6.2 Autoritatile UE si statele membre, industria turismului si calatoriilor, precum si ONG-urile europene sunt din ce in ce mai ingrijorate de cresterea exploatarii sexuale a copiilor in interiorul si in afara UE si de faptul ca aceasta exploatare se extinde din punct de vedere geografic, fara a mai mentiona riscul crescand la care sunt expusi copiii in propriile familii.

6.3 Este necesar sa se elaboreze strategii comune si sa se intreprinda actiuni viitoare de prevenire si combatere a acestui flagel. In cazul angajatorilor europeni, lupta impotriva prostitutiei infantile, a pornografiei infantile si a traficului de copii in scopuri sexuale este perceputa intr−o masura tot mai mare ca fiind o chestiune de responsabilitate sociala a intreprinderii.

6.4 Exista numeroase probleme implicate in combaterea abuzurilor sexuale impotriva copiilor si a exploatarii. Se estimeaza ca, in prezent, intre 10% si 20% dintre copii sunt abuzati sexual in Europa. Unii cetateni europeni practica turismul sexual in Europa, dar si in afara ei.

6.5 4,5% din 842 de milioane (2006) de calatori sunt turisti sexuali, iar 10% dintre acestia sunt pedofili[9]. Unii dintre ei sunt angajati europeni din toate sectoarele industriei, facand ca raspunderea sa revina nu doar agentiilor de turism si companiilor aeriene, ci si tuturor angajatorilor. Sensibilizarea angajatorilor si angajatilor este, acum, principala provocare.

6.6 In mai 2008, s-a constituit o coalitie europeana a autoritatilor, ONG-urilor si angajatorilor, reunind toate grupurile de interese angajate in combaterea difuzarii comerciale de imagini legate de abuzurile sexuale asupra copiilor pe Internet. In prezent, provocarea consta in largirea audientei si constientizarea cetatenilor cu privire la scopul problemei. Desi implicarea agentiilor de voiaj si a companiilor aeriene este foarte utila, provocarea cheie o reprezinta sensibilizarea angajatorilor cu privire la acest aspect.

6.7 Incepand din 2003, agentiile de voiaj pot subscrie la „Codul de conduita pentru protejarea copiilor impotriva exploatarii sexuale in calatorii si turism”[10]. Astazi, mai mult de 600 de companii, din peste 30 de tari, au semnat acest cod de conduita.

6.8 In Conventia sa, adoptata de catre Comitetul de Ministri la data de 12 iulie 2007, in cadrul celei de-a 1002-a reuniuni a Delegatiilor Ministrilor, Consiliul Europei a afirmat ca „fiecare parte va incuraja sectorul privat, in special sectorul informational si pe cel al tehnologiei comunicatiei, sectoarele industriei de turism si pe cel bancar si financiar, precum si societatea civila, pentru participarea la elaborarea si implementarea de politici de prevenire a exploatarii sexuale si abuzurilor sexuale impotriva copiilor si pentru implementarea normelor interne prin regulamente proprii si comune”. Prin urmare, se poate realiza un proiect european comun.

7. Obiective

7.1 Obiectivul acestui aviz din proprie initiativa este sensibilizarea cu privire la aceste chestiuni. Prin aceasta, CESE ar avea o prompta contributie cheie la promovarea schimbului de bune practici intre grupurile de interese cheie din sectorul privat si public si la cresterea sensibilizarii cu privire la acest fenomen dramatic. Se vor intreprinde urmatoarele actiuni, ca parte a prezentului aviz:

- Facilitarea si schimbul de informatii concrete intre grupurile de interese privind aceasta tema tabu si de actualitate.
- Organizarea unei conferinte la care sa participe diverse parti interesate.
- Mobilizarea grupurilor de interes europene din sectorul public si privat.
- Contributia la realizarea „Lunii impotriva turismului sexual si exploatarii copiilor”.

8. Masuri concrete

8.1 Control prealabil & interzicere. Ar trebui introdusa, in Europa, pentru persoanele care au savarsit infractiuni de natura sexuala inregistrate care doresc sa calatoreasca in strainatate o procedura de control prealabil si o procedura de interzicere, de a accesului la locuri de munca in scoli, orfelinate sau in cadrul societatilor caritabile pentru copii. In prezent, scolile din strainatate nu au niciun mecanism de verificare a candidatilor sau a profilului corespunzator al acestora de a lucra cu copii. Acest lucru reprezinta o carenta enorma in protejarea copiilor vulnerabili. Trebuie adoptate mecanisme care sa permita organizatiilor internationale inregistrate sau fortelor de ordine sa aiba acces la astfel de informatii.

Exemplu: Regatul Unit a introdus, in 2006, „Actul de salvgardare a grupurilor vulnerabile”, care pune in aplicare un mecanism, „Biroul de inregistrari penale”, prin care se asigura ca intregul personal care lucreaza cu copii este verificat, in prealabil, pentru a se putea depista orice tip de activitate infractionala din trecut.

8.2 Acorduri de cooperare bilaterala: ONG-urile din intreaga lume schimba tot mai multe informatii vitale privind persoanele care savarsesc infractiuni de natura sexuala. Acest lucru favorizeaza actiunile rapide si prompte. In mod ironic, guvernele, inglodate in birocratie si reguli de protejare a datelor, nu pot actiona prompt si lasa in sarcina ONG-urilor sa faca ceea ce fortele de ordine internationale nu reusesc. Protejarea copiilor ar trebui sa primeze intotdeauna in fata regulilor de protejare a datelor. Acordurile bilaterale incheiate intre tari sau grupuri de tari pe o baza solida in materie de drepturi si responsabilitati de protejare a copiilor, ar trebui extinse catre ONG-uri (dar controlate cu grija), care adesea pun in umbra fortele de ordine din aceste tari. Consolidarea increderii si cunoasterii intre tarile cu un cadru de cooperare dezvolta un raspuns proactiv de combatere a abuzurilor sexuale. Acest lucru ar trebui sa depaseasca faza de pregatire si capacitatile de organizare pentru a fi eficace.

Exemplu: Australia a semnat un numar de memorandumuri de intelegere (MoU) cu tari din Asia, Pacific si America de Sud. Politia Federala din Australia (AFP) sprijina eforturile fortelor de ordine, oferindu-le asistenta in domeniul investigatiilor, al medicinei legale, al legislatiei computerizate si al colaborarii internationale.

8.3 Echipe de investigatie comune si agentii nationale de aplicare a legii: Europa si statele membre au nevoie de agentii specializate, cu prioritati in domeniul protectiei copiilor, cu sfera de actiune in strainatate, cu resurse adecvate de investigare a persoanelor care savarsesc infractiuni de natura sexualacunoscute care calatoresc in strainatate sau de colectare de probe pentru aceia care isi desfasoara activitatea in strainatate.

Exemplu: SUA are o strategie specifica de a aduce infractorii americani inapoi in SUA pentru a-i proteja, in conformitate cu prevederile privind turismul sexual implicand copii cuprinse in Actul de protectie al SUA, si lucreaza cu institutiile internationale omonime.

8.4 Acorduri de deportare si insotire a infractorilor condamnati: Sistemele de raportare a proceselor sau condamnarilor intre tari nu sunt obligatorii, ceea ce inseamna ca persoanele care savarsesc infractiuni de natura sexuala pot fi condamnate in strainatate, iar acest lucru sa nu fie aflat in tara de origine. Este de datoria ambasadelor si misiunilor diplomatice sa informeze tara de origine, in situatia in care acestea intra in posesia informatiei. De aici o mai mare necesitate de a incheia acorduri de cooperare bilaterale. Odata condamnati, multi infractori raman in aceeasi tara sau se muta in alta, dar nu se intorc in tara de origine, evitand astfel sa fie trecuti in registrul persoanelor care savarsesc infractiuni de natura sexuala. In cazul celor care sunt condamnati si trimisi inapoi in tara de origine, deoarece aceasta implica zboruri lungi, cu escale, infractorul poate fugi. De aici, nevoia de a apela si la insotitori in vederea aplicarea legii.

8.5 Model de Acorduri de protectie publica intre agentii (MAPPA). Este un model utilizat in Regatul Unit pentru evaluarea si gestionarea persoanelor care savarsesc infractiuni de natura sexuala din interiorul comunitatatii. Modelul implica mai multe agentii (justitie, protectie sociala, adapostire, sanatate) pentru a reduce la minim daunele grave la care sunt expusi cetatenii si pentru a asista la detectarea infractorilor recidivisti. Cadrul cuprinde patru functii de baza:

- Identificarea infractorilor.
- Schimbul de informatii relevante pentru evaluarea riscului.
- Evaluarea riscului si a daunelor grave.
- Gestionarea riscului.

MAPPA nu acopera, momentan, si cetatenii britanici care calatoresc in strainatate.

8.6 Utilizarea si eficienta Ordinelor de calatorie in strainatate (FTO): Ordinele de calatorie in strainatate pot fi utilizate de tribunale pentru a interzice persoanelor sa calatoreasca in strainatate, fie catre o anumita destinatie, fie oriunde in lume. Acest lucru se poate aplica fie pentru protejarea unui anumit copil, fie pentru protejarea copiilor in general. Aceste ordine sunt valabile pentru o perioada de timp determinata.

Exemplu: FTO au fost utilizate cu succes impotriva microbistilor huligani. Ordinele de calatorie solicita indivizilor vizati predarea pasapoartelor inainte de evenimente internationale majore. Ele nu au fost folosite in aceeasi masura si pentru persoane care savarsesc infractiuni de natura sexuala: statisticile britanice arata ca au fost redactate 3 000 de astfel de ordine pentru microbistii huligani si doar 3 pentru persoane care savarsesc infractiuni de natura sexuala!

In shimb, in 2005, guvernul Australiei a modificat „Legea australiana privind pasapoartele” pentru a permite politiei sa solicite anularea pasapoartelor persoanelor care savarsesc infractiuni de natura sexuala cu risc ridicat.

8.7 Alte masuri recomandate

- Parteneriate internationale eficiente si un mai bun schimb de informatii.
- Implementarea unei campanii europene si, daca este posibil, chiar globale de sensibilizare a cetatenilor cu privire la raportarea si prevenirea turismului sexual implicand copii. Aceasta ar trebui sprijinita prin punerea la dispozitie a unei linii verzi internationale, cu un mecanism de raportare online „in timp real”[11].

8.8 O masura foarte concreta: Proiectul european „SPUNE NU exploatarii sexuale a copiilor in Europa!”

Nu este nevoie de reinventarea rotii pentru producerea unui alt cod de conduita. Putem construi un proiect european care sa adune la un loc toate masurile deja aplicate si care sa contribuie la constientizarea problemei prin implicarea organizatiilor in combaterea exploatarii sexuale a copiilor prin simpla punere in evidenta a principalelor fapte. Un „cod” sau o „carta” adoptata deja la nivel global ar putea insoti angajamentul propus in Anexa I. Legislatii deja adoptate sau noi, daca sunt implementate in mod eficient, ar putea, de asemenea, veni in sprijinul acestei cauze.

*

* *

N.B.: Anexa I: Angajamentul „Europa impotriva exploatarii sexuale a copiilor”
Anexa II: Analiza lucrarilor statelor membre in acest domeniu (tbc).

Anexa I

Europa impotriva exploatarii sexuale a copiilor

Abuzul sexual asupra unei persoane sub 18 anieste o INFRACTIUNE oriunde in lume

Institutiile europene si partenerii sociali nu vor accepta acest lucru!

Oriunde in lume, copiii au dreptul de a creste in pace si de a fi protejati de orice forma de exploatare sexuala, fizica sau prin intermediul Internetului.

Angajament al companiei „Numele organizatiei”:

- Contribuim la o crestere economica etica si responsabila.
- Respectam si protejam drepturile copilului.
- Condamnam exploatarea sexuala a copiilor de orice natura, fizica sau prin intermediul Internetului.
- Ne rezervam dreptul de a denunta persoanele suspectate de activitati ce ar putea duce la lezarea demnitatii sau la abuz sexual asupra unei persoane sub 18 ani.

Angajatii „Numele organizatiei” se obliga:

- Sa adere la principiile companiei, enumerate mai sus, si sa respecte drepturile fundamentale in materie de protectie a copilului.
- Sa contribuie la o crestere economica etica si responsabila.
- Sa respecte si sa protejeze Drepturile Copilului.
- Sa nu furnizeze informatii sau materiale care sa conduca la o potentiala exploatare sexuala a copiilor.
- Sa informeze persoanele cu autoritate, inclusiv Politia, de activitati suspecte care ar putea conduce la punerea in primejdie sau la exploatarea sexuala a unui copil.

Angajamentul clientilor „Numele organizatiei”:

- Apreciem si respectam legislatia globala in vigoare privind protejarea copiilor impotriva exploatarii sexuale. Ne luam angajamentul sa nu ne antrenam in astfel de practici, fie fizic, fie prin intermediul Internetului, acasa, in misiuni de serviciu sau in concediu.

[1] Sfârşitul exploatării copiilor. A se vedea raportul ECPAT 2006.
[2] A se vedea„Childwise ECPAT” Australia.
[3] ECPAT - Eliminarea prostituţiei în rândul copiilor, a pornografiei infantile şi a traficului de copii în scopuri sexuale. ECPAT are un statut special consultativ în cadrul Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ECOSOC) (sursa: ECPAT).
[4] Adoptat prin rezoluţia A/RES/406(XIII) la cea de-a 13-a Adunare Generală a Organizaţiei ONU a Turismului mondial (UNWTO) (Santiago, Chile, 27 Sept. - 1 Oct. 1999).
[5] COM(1996) 547 final.
[6] COM(1999) 262 final.
[7] Decizia Cadru a Consiliului 2000/375/JHA (JO L-138 din 9.6.2000).
[8] Decizia Cadru a Consiliului 2004/68/JHA (JO L-13 din 20.1.2004).
[9] Sursa: ACPE - Asociaţia împotriva prostituţiei în rândul copiilor.
[10] Acest cod a fost iniţiat în 1998 de către ECPAT Suedia. Este acceptat de UNICEF şi WTO. Pentru mai multe informaţii, vezi: http://www.thecode.org/.
[11] A se vedea „Childwise ECPAT” Australia.

SOC/328 si SOC 329 Tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 22.01. 2009 la initiativa CESE sectiunea SOC are loc la sediul CESE din Bruxelles prima intalnire a discutarii avizelor:

SOC 328 Tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor angajaţi intr-o activitate profesionala independenta

SOC 329 Promovarea securităţii şi sănătăţii la locul de munca in cazul lucratoarelorlor gravide care au născut de curand sau care alăptează

Aveti mai jos documentul CESE-SOC 328/329 tradus in limba romana, pe care il supun consultarii publice. Astept comentariile si amendamentele organizatiilor interesate si a membrilor activi ai societatii civile! Va multumesc !

Prin directivele propuse în comunicatele COM(2008) 636 final şi COM(2008) 637 final, Comisia urmăreşte acelaşi scop de "asigurare a drepturilor egalităţii de sex". La acest nivel, din motive logice şi practice, s-a decis să se răspundă ambelor comunicate prin intermediul următorului document de lucru.

Avizul SOC 328 si SOC 329

1. Fundamentare

1.1 Femeile joacă un rol active în societate, din punct de vedere social şi economic, deseori fără a li se recunoaşte asta, fără a fi recompensate sau a avea un statut legal. UE trebuie să se concentreze în mod specific pe realizarea Strategiei de la Lisabona şi una din modalităţile de evidenţiere este creşterea participării feminine pe piaţa forţei de muncă şi creşterea numărului de antreprenori şi în particular a femeilor.

1.2 În Martie 2006, Consiliul European a accentuat necesitatea existenţei unui echilibru între viaţa profesională şi cea privată pentru obţinerea creşterii economice, a prosperităţii şi a competitivităţii şi a aprobat Pactul European cu privire la Egalitatea de Gen[1]. În Decembrie 2007, Consiliul a cerut Comisiei să evalueze cadrul legal de susţinere a reconcilierii şi posibila nevoie de îmbunătăţire. În Martie 2008, Consiliul European a reiterat ideea că ar trebui făcute eforturi suplimentare pentru a reconcilia viaţa profesională cu cea de familie atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi[2]. Parlamentul European a cerut în mai multe ocazii îmbunătăţiri ale legislaţiei existente referitoare la lucrătoarele gravide şi la acordarea concediului parental şi măsuri de îmbunătăţire a reconcilierii vieţii profesionale, private şi de familie. Pe 21 Februarie 2008, în rezoluţia sa cu privire la viitorul demografic al Europei[3], Parlamentul a cerut Statelor Membre să adopte cele mai bune practici cu privire la mărimea concediului de maternitate şi a posibilei influenţe ale ratei natalităţii prin intermediul politicilor publice coordonate, prin crearea mediului emoţional şi material prietenos pentru familie şi copil. Într-o rezoluţie anterioară, din 27 Septembrie 2007[4], Parlamentul a îndemnat Statele Membre vină în întâmpinarea consultării cu partenerii sociale. Sunt chemate să combată discriminarea femeilor gravide pe piaţa forţei de muncă şi să asigure un înalt nivel de securitate pentru mame.

2. Comentarii Generale

2.1 Propunerea unei directive care să abroge Directiva 86/613/EEC (COM(2008) 636 final)

2.1.1 Directiva propusă acum, care să înlocuiască Directiva 86/613/EEC, urmăreşte să se refere la deficienţele din domeniul angajărilor liber profesioniste şi a asistării soţilor care au afaceri de familie, prin:

· Îmbunătăţirea securităţii în caz de maternitate prin acordarea prevederilor de maternitate pentru femeile liber profesioniste;
· Oferirea de concedii de îngrijire pentru membrii familiei;
· Recunoaşterea contribuţiei soţilor prin acordarea protecţiei sociale partenerilor liber profesionişti;
· Acordarea de competenţe de egalitate în domeniu.

2.1.2 Cu toate acestea, trebuie precizat ca o primă remarcă generală că, pentru ca drepturile să fie cu adevărat reale, măsurile propuse oferite trebuie să fie practice şi implementabile. Din nefericire, această directivă nu pare să ofere beneficii substanţiale, realizabile sau practicabile, care să se refere inegalităţilor existente.

2.1.3 Europa are un cadru legal care împiedică discriminarea de gen prin anumite măsuri legislative. Cu toate acestea, toate statisticile Europene au demonstrat că femeile sunt plătite mai puţin ca bărbaţii, sunt sub-reprezentate politic, în domeniul forţei de muncă, la nivel managerial şi antreprenorial. O mai bună întărire a legislaţiei curente în toate aceste domenii ar fi mai productivă decât micile modificări propuse în această directivă.

2.1.4 UE, în încercările sale de a creşte numărul de antreprenori şi în particular a antreprenorilor femei, trebuie să ţină cont de valoarea celor care doresc să devină liber profesioniste[5]. Oferirea facilităţilor de maternitate nu va avea efect asupra numărului de femei care sunt interesate de antreprenoriat. Propriile valori ale Comisiei indică o creştere a numărului de începeri de faceri şi asta se datorează atitudinii negative a liber profesioniştilor în Europa. Este necesară o transformare culturală semnificativă.

2.1.5 Protecţia socială este de competenţa Statelor Membre. Această nouă directivă este de aceea posibil să fie transpusă într-o lege naţională de către toate cele 27 State membre, riscând să devină ineficientă la nivel European şi să fie un exerciţiu fără sens. Directiva propusă ar trebui îmbunătăţită semnificativ cu măsuri practice şi implementată în Statele Membre pentru a deveni cu adevărat eficientă.

2.1.6 În general, preocupările micilor afaceri şi ale liber profesioniştilor, în particular în sectorul agricol, tinde să fie constrânse financiar şi orice povară suplimentară ar putea fi considerată negativă, chiar dacă protecţia socială ar putea fi o reţea de siguranţă pentru potenţialele mame sau pentru soţii lor. Trebuie luată cu mare atenţie în considerare orice creştere a contribuţiilor de protecţie socială sau orice poveri administrative nu doar pentru Stat, dar si pentru afaceri.

2.1.7 O clarificare fără echivoc a conceptului de "concediu de maternitate" ar trebui inclusă în toate directivele care se referă la concediul parental. În ceea e priveşte concediul de maternitate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii face o recomandare de minim 24 de săptămâni pentru concediul de alăptare pentru femei[6]. Comisia şi Statele Membre ar trebui să ia în considerare susţinerea acestor recomandări.

2.1.8 Noua directivă se adresează subiectului egalităţii de gen şi modificărilor propuse. Cu toate acestea, se fac puţine referiri la bărbaţii liberi profesionişti în ceea ce priveşte concediul de paternitate.

2.1.9 Pentru ca directiva să fie eficientă, soţii ar trebui să poată cere protecţie socială în "nume propriu".

2.1.10 Trebuie luat în considerare rolul bunicilor şi al familiei extinse ca îngrijitori sau tutori care sprijină femeile care muncesc. Acest fapt e important pentru a perpetua structurile familiale, implicând vârstnicii şi reducând stresul părinţilor care muncesc. Trebuie luate suplimentar în considerare remunerarea şi prevederile practice.

2.1.11 Conform Convenţiei Naţiunilor Unite a Drepturilor Copilului[7], Comisia ar trebui să conducă o procedură paralelă care să ia în considerare impactul asupra copilului al acestor măsuri propuse. Copilul trebuie să fie bine hrănit şi trebuie să se ţină cont de bunăstarea sa personală.

2.2 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC (COM(2008) 637 final)

2.2.1 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC caută să îmbunătăţească protecţia oferită lucrătoarelor gravide şi a celor care tocmai ai născut şi/sau alăptează. Protecţia este necesară din diferite motive. Mărimea concediului de maternitate este influenţată de mulţi factori care ar trebui luaţi în considerare când se reglementează. Fosta directivă oferă un minim de 14 săptămâni de concediu de maternitate neîntrerupt şi de asemenea precizează cerinţele cu privire la sănătatea şi securitatea la locul de muncă pentru a proteja femeile gravide şi pe cele care tocmai au născut si/sau alăptează. O femeie nu poate fi dată afară pe perioada concediului de maternitate. Conform Articolului 2(7) a unui instrument legislativ anterior – Directiva 76/207/EEC – după concediul de maternitate, o femeie are dreptul de a reveni pe acelaşi post sau pe unul echivalent. Orice tratament mai defavorabil este considerat discriminare.

2.2.2 Carta Angajament cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei pentru 2006-2010[8] a fost concepută pentru trecerea în revistă a legislaţiei existente în UE. Directiva 92/85/EEC nu a fost inclusă în exerciţiul de refacere şi de aceea nu este încă revizuită.

2.2.3 Ca şi comentariu general, se poate spune că scopul noii propuneri în acest domeniu este consecvent cu politicile UE şi în particular cu Strategia de la Lisabona pentru Dezvoltare şi Locuri de muncă.

3. Comentarii Specifice

3.1 Propunerea unei directive care să abroge Directiva 86/613/EEC (COM(2008) 636 final)

3.1.1 Comisia ar trebui lăudată pentru că face încercări în a oferi o egalitate mai mare pentru femei pe piaţa forţei de muncă şi în crearea oportunităţilor pentru femeile care doresc să fie liber profesioniste sau antreprenori. Cu toate acestea, acolo unde se iau măsuri cu impact financiar, trebuie să se ia măsuri sşi în ceea ce priveşte timpul şi resursele.

3.1.2 Comisia a făcut o evaluare a impactului acestei directive care lasă multe întrebări fără răspuns, în particular referitoare la adevărata eficacitate şi implementare.

3.1.3 Obiectivele generale ale directivei sunt pentru a îmbunătăţi egalitatea de gen pentru muncitoarele liber profesioniste şi pentru soţii lor. În plus, Comisia speră că această directivă va creşte numărul de femei liber profesioniste, va oferi statut legal soţilor lor, va creşte numărul de soţi care beneficiază de protecţie socială şi acordă facilităţi legale eficiente soţilor liber profesionişti. Cu toate acestea,

· Egalitatea de gen este asigurată pentru toţi conform cadrului legal European cu privire la egalitate;
· Numărul de femei liber profesioniste este probabil să crească datorită măsurile de protecţie socială minore când în aproape toate Statele Membre, ele pot deja face contribuţii voluntare pentru a fi protejate;
· Soţii lor vor primi statut legal sau facilităţi legale eficiente doar pentru că sunt acoperite de contribuţiile voluntare de protecţie socială?

3.1.3.1 Mai mult, conform cu Directiva 92/85/EEC, noua directivă propune pentru femeile liber profesioniste şi pentru soţii lor o perioadă de maternitate de 14 săptămâni, 2 săptămâni de concediu maternal fiind obligatorii[9]. Cu toate acestea, noua directivă încă nu propune stabilirea mărimii alocaţiei, stabilind doar că ar trebui "să garanteze un venit adecvat".

3.2 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC (COM(2008) 637 final)

3.2.1 Comisia, în comunicatul ei din 2006[10], specifică faptul că drepturile copiilor sunt o prioritate pentru UE şi că Statele Membre sunt obligate să respecte UNCRC şi Protocoalele sale Opţionale, ca şi Scopurile de Dezvoltare Millennium. În Martie 2006, Consiliul European a cerut Statelor Membre "să ia măsurile necesare pentru a micşora rapid şi semnificativ sărăcia copilului, acordând tuturor copiilor oportunităţi egale, indiferent de statutul lor social"[11]. In contextul prezentului subiect, aceasta înseamnă să se ofere tuturor copiilor oportunitatea de alăptare şi de îngrijire corespunzătoare conform cu necesităţile lor de dezvoltare şi accesul la îngrijire zilnică de înaltă calitate, disponibilă.

4. Recomandări

Comitetul Economic şi Social European solicită de asemenea Comisiei pentru a lua în considerare următoarele:

4.1 Referitor la Liber Profesionişti şi Antreprenori:

4.1.1 Calitatea de Liber profesionist prin natura ei este foarte specifică şi nu este posibil să fie consideraţi liber profesioniştii precum angajaţii, nici nu e posibil să fie consideraţi liber profesioniştii ca fiind antreprenori.

4.1.2 Este dificil să se intuiască modul în care prevederile cu privire la maternitate pentru femeile liber profesioniste ar putea să funcţioneze la fel ca pentru angajaţi. Concediul de maternitate nu poate fi pur şi simplu luat şi afacerea sau activitatea liber profesionistă să înceteze pur şi simplu pentru câteva săptămâni, în particular când se are în vedere micile afaceri.

4.1.3 Este absurd şi nepractic a se sugera că femeile liber profesioniste ar putea beneficia de concediu de maternitate pentru o durată suficient de lungă pentru toată perioada normală a sarcinii şi a recuperării fizice a mamei după naştere, ca să nu mai menţionăm de perioada de timp necesară a fi petrecută de mamă cu copilul.

4.1.4 Comisia nu oferă soluţii practice acestei dileme. Majoritatea femeilor liber profesioniste trebuie să îşi pregătească înlocuitor, să închidă afacerea sau să continue să muncească pe întreaga perioadă a maternităţii.

4.2 Referitor la Soţi:

4.2.1 În general, directiva nu face referire la lipsa de recunoaştere a "soţilor", la calitatea şi cantitatea contribuţiei lor la afacere sau la măsurile de a le susţine pe aceste femei. Directiva nu propune nici o măsură care va îmbunătăţi susţinerea socială sau financiară sau protecţia socială a soţilor.

4.2.2 Recunoaşterea statutului social al soţilor ar trebui mai bine promovată şi recunoscută, cu o valoare stabilită conform contribuţiei lor la afacere. Soţii e necesar să aibă un statut profesional clar, cu o acoperire completă a sistemului de protecţie socială ca cetăţeni ai Europei.

4.2.3 Sunt necesare mai multe cercetări cu privire la motivaţia pentru care soţii nu plătesc în mod curent contribuţiile de protecţie socială. Costurile crescute ale afacerii sau a se aştepta de la femei să participe la un sistem de protecţie socială la propria lor solicitare, şi care presupun costuri suplimentare, ar putea avea efect negativ.

4.3 Referitor la alăptare:

4.3.1 Îmbunătăţirea reconcilierii vieţii profesionale, private şi de familie este un aspect foarte complex. Există câteva aspecte şi actori care trebuie luaţi în considerare şi deseori apar conflicte de interese. Implicaţiile ar trebui evaluate şi rezolvate oricând e posibil. Sunt necesare clarificări suplimentare şi armonizare, pentru a fi obţinute diferitele scopuri ale strategiilor UE cu privire la implementarea Strategiei de la Lisabona, a Prevederilor de la Barcelona, dar şi a situaţiei demografice, cu privire la solidaritatea dintre generaţii şi a unui echilibru mai bun muncă-viaţă.

4.3.2 Conform recomandării WHO[12], copiii ar trebui alăptaţi exclusiv de la sân în primele şase luni de viaţă, ceea ce înseamnă că acest concediu de maternitate propus acum pentru 18 săptămâni ar trebui reconsiderat conform cu sugestiile sindicatelor şi crescut la minim 24 săptămâni.

4.3.3 Concediul parental ar trebui extins şi pentru bunici şi pentru ceilalţi membri ai familiei în cazul în care se consideră necesar din punct de vedere al părinţilor care lucrează şi în interesul copilului.

4.3.4 Acordarea de îngrijiri copilului este o oportunitate de liber profesionism pentru femei dar, indiferent de prevederile interne cu privire la îngrijirea copilului şi a altor membri ai familiei aflaţi în nevoie, ar trebui garantată calitatea şi standardele acestor servicii. Prevederile de la Barcelona prevăd obţinerea până în 2010, a îngrijirii de zi pentru 33% din copiii sub 3 ani şi pentru 90% din cei între 3 ani şi vârsta de şcolarizare, dar nu există nici o prevedere specială pentru diferite forme de îngrijire a copilului. Chiar dacă 33% ar putea fi plasaţi în centre de zi – ceea ce nu este cazul până acum în nici o ţară din UE – ce se va petrece cu celelalte 2/3? Ce tip de informaţii sunt disponibile în serviciile economiei de piaţă neagră-gri oferite în regim de îngrijire acasă cu baby-sitter şi educatoare aproape necalificate, neînregistrate, nemonitorizate, prost plătite, care la rândul lor sunt neprotejate ca "liber profesioniste" la fel ca şi copiii pe care îi au în grijă? Statele Membre şi autorităţile locale ar trebui să se angajeze să asigure îngrijiri de calitate în toate formele ei. Partenerii sociali ar trebui să pledeze pentru reglementări şi transparenţă nu doar pentru îngrijiri profesioniste dar şi pentru toate activităţile de îngrijire la domiciliu informale. Dat fiind numărul mare de femei – aproape exclusiv – active în domeniul îngrijirilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în acest domeniu ar putea contribui de asemenea la strategia globală a UE în acest domeniu.

4.3.5 Aspecte suplimentarea de discutat:

· Plata concediului
· Mărimea concediului
· Flexibilitatea acordării concediului, în timpul sarcinii, după naştere, în perioada alăptării, în perioade de boală etc.
· Drepturile angajaţilor şi împiedicarea discriminării
· Creşterea limitei de vârstă a copilului până la care se poate lua orice tip de concediu pentru îngrijirea lui
· Mărirea concediului părinţilor aflaţi în relaţii ne-standard
· Acordarea concediului pentru taţi şi alţi membri ai familiei, de exemplu bunici
· Întărirea prevederilor concediului pe motive de "forţă majoră".

[1] Vezi Anexa II a Concluziilor Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 23/24 Martie 2006 în: http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/89013.pdf.
[2] Vezi Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 13/14 Martie 2008 în: http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/99410.pdf.
[3] Rezoluţia Parlamentului European din 21 Februarie 2008 despre viitorul demografic al Europei (2007/2156 (INI) (A6-0024/2008), în: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6-TA-2008-0066&language=EN.
[4] Rezoluţia Parlamentului European din 27 Septembrie 2007 despre egaliatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană - 2007 (2007/2065(INI) (P6_TA(2007)0423) în: http://www.europarl.europa.eu/oeil/FindByProcnum.do?lang=2&procnum=INI/2007/2065.
[5] Vezi de exemplu, opiniile CESE cu privire la educaţia antreprenorială, precum:
- În 11.07.2007 cu privire la "Angajarea şi antreprenoriatul – Rolul societăţii civile, al partenerilor sociali şi regionali şi al organismelor locale din perspectiva genului", raportor: J.M. Pariza Castaños, (OJ C 256 of 27.10.2007);
- În 25.10.2007 cu privire la "Conceptele antreprenoriale şi Agenda de la Lisabona", raportor: M. Sharma; co-raportor: J. Olsson (OJ C 44 of 15.01.2008);
- În 12.07.2007 cu privire la "Promovarea Antreprenorilor Femei în Regiunea EUROMED", raportor: G. Attard (OJ C);
- În 06.07.2007 cu privire la "Cultivarea conceptelor antreprenoriale prin educaţie şi instruire", raportor: I. Jerneck (OJ C 309 of 16.12.2006).
[6] "As a global public health recommendation, infants should be exclusively breastfed for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health" (Global Strategy on Infant and Young Child Feeding - A55/15, paragraph 10), in: http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html. See also Michael S. Kramer, Ritsuko Kakuma: The optimal duration of exclusive breastfeeding - A systematic review, World Health Organization, 2002, in: http://www.who.int/nutrition/topics/optimal_duration_of_exc_bfeeding_review_eng.pdf.
[7] Convention on the Rights of the Child, adopted by General Assembly resolution 44/25 of 20 November 1989 and entered into force 2 September 1990, in accordance with article 49. In: http://www2.ohchr.org/english/law/crc.htm.
[8] Carta Angajament cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei pentru 2006-2010 (COM(2006) 92 final).
[9] În revizuirea curentă a Directivei 92/85/EEC, perioada de 14 săptămâni e posibil să se extindă la 18 săptămâni.
[10] Către o Strategie a UE cu privire la Drepturile Copilului (COM(2006) 367 final).
[11] Vezi paragraful 72 al Concluziilor Preşedenţiei din 23/24 Martie 2006 (referinţă în nota de subsol 1 de mai sus).
[12] See footnote 6.

SOC 322 Drepturile pacienţilor in contextul îngrijirilor medicale trans-frontaliere

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 01.10. 2008 la initiativa CESE sectiunea SOC are loc la sediul CESE din Bruxelles a prima intalnire a discutarii avizului. SOC 322 Drepturile pacientilor.

În cadrul Agendei sociale reînnoite, Comisia a adoptat o propunere de directivă pentru a facilita aplicarea drepturilor pacienților europeni în materie de asistență medicală transfrontalieră, precum și o comunicare privind îmbunătățirea cooperării dintre statele membre în acest domeniu.

Anuntul Comisiei si documentele initiale le aveti aici!
Aveti mai jos documentul CESE-SOC 322 tradus in limba romana, pe care il supun consultarii publice. Astept comentariile si amendamentele organizatiilor interesate si a membrilor activi ai societatii civile! Va multumesc !

Documentul SOC 302 Drepturile pacientilor

Propunere pentru o Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la aplicarea drepturilor pacienţilor la îngrijiri medicale trans-frontaliere

COM(2008) 414 final – 2008/0142 (COD)

1. Rezumatul comentariilor şi recomandări

1.1 CESE a prezentat probleme referitoare la sănătate şi drepturile pacienţilor într-un număr de opinii şi de aceea întâmpină cu bucurie această propunere de Directivă, în special deoarece aşa cum a fost prezentat răspunsul dat regulilor Curţii Europene de Justiţie, textul intenţionează a întări drepturile pacienţilor şi a dezvolta o politică Europeană de sănătate coordonată.

1.2 Cu toate acestea, CESE are de ridicat întrebări cu privire la metodele specifice de solicitare. Textul reafirmă faptul că sistemele de sănătate intră sub influenţa Statelor Membre şi pare a respecta competenţa lor de a organiza sisteme de sănătate, de a oferi îngrijiri medicale şi de a rambursa tratamentele oferite. Totuşi, prevederile propuse vor avea în mod necesar impact asupra sistemelor de sănătate şi a finanţării lor.

1.3 Eficienţa şi utilizarea corespunzătoare a serviciilor de sănătate într-un context trans-frontalier necesită ca instituţiile de sănătate din diferite state să aibă capacităţi echivalente în termenii serviciilor tehnice şi ai serviciilor umane şi să decidă responsabilităţile furnizorilor de servicii. Aceasta înseamnă promovarea unei politici europene care să susţină facilităţile pentru îngrijiri medicale şi şcolarizări profesioniste în domeniul îngrijirilor medicale. Scopul ultim ar trebui să fie de a permite accesul la îngrijiri medicale de calitate cât mai aproape posibil de pacient.

1.4 Respectarea dreptului fundamental al fiecărui utilizator de serviciu de a obţine garanţiile necesare de calitate şi securitate fac necesare obligaţiile de standardizare, certificare şi evaluare a resurselor materiale şi umane şi organizarea îngrijirii medicale.

1.5 Posibilitatea de îngrijiri medicale trans-frontaliere oferită fiecărui cetăţean trebuie să fie extinderea accesului direct la întreaga gamă de servicii de îngrijiri medicale profesioniste, fără discriminare pe motive de statut social sau etnie, respectându-se drepturile pacienţilor stabilite de CESE în opinia sa din 2007 cu privire la drepturile pacienţilor (SOC/221), bazată în particular pe fişa medicală europeană şi carnetul de sănătate care a fost modernizat şi la care fiecare are acces.

1.6 O politică informaţională eficientă este chiar mai vitală în ceea ce priveşte îngrijirea medicală trans-frontalieră deoarece este singura modalitate de a onora principiul egalităţii de acces la îngrijire medicală aşa cum e stabilit în Directivă. Doar informaţia completă şi relevantă poate permite utilizatorului să facă alegeri libere şi clare.

1.7 Informaţia trebuie să fie oferită prin proceduri revendicative în cazul unor vătămări cauzate de accidente medicale, pe motiv sau nu de neglijenţă (risc terapeutic), şi prin negocieri de rezolvare pe cale legală. Ar fi astfel util să se introducă un singur punct de informare şi ar trebui să se prevadă precizări pentru cazurile care trebuie aduse la tribunal în localităţile de rezidentă ale pacienţilor.

1.8 Pentru a preveni creşterea accesului inegal la îngrijirile medicale, trebuie avută mare grijă pentru a se asigura, în sistemele de rambursare retrospectivă, faptul că practicile şi metodele terapeutice de eliberare a medicamentelor sau a reţetelor sunt determinate de ţara în care se face tratamentul mai degrabă decât de ţara de afiliere.

1.9 În lumina diferenţelor considerabile în serviciile de îngrijiri medicale oferite şi a costurilor lor, sistemul de rambursare pune problema riscului inegalităţii şi chiar a disputelor legale deoarece sistemele de asigurare de boală nu sunt omogene ci au caracteristici naţionale particulare: diagnosticare directă, co-plată, taxe suprapuse, medic de specialitate, codificarea tratamentelor etc.

1.10 Toate sistemele de oferire a informaţiilor, indiferent de unde le iau, nu trebuie doar să asigure că mesajele trimise întrunesc cerinţe de securitate şi de calitate, dar chiar mai important, ele trebuie să permită indivizilor să facă alegeri libere şi să permită dezvoltarea unui sistem democratic de asigurări de sănătate.

1.11 Punctele naţionale de contact trebuie să aibă legături cu diverse organizaţii de îngrijiri medicale pentru muncitori şi pentru familie, ca fiind instituţii corespunzătoare de transmitere a informaţiilor. Punctele de contact trebuie de asemenea să desfăşoare activităţi de instruire pentru practicanţii medicali, pentru personalul paramedical şi pentru asistenţii sociali astfel încât ei să fie conştienţi de opţiunile disponibile de îngrijiri medicale trans-frontaliere.

1.12 Trebuie acordată atenţie în mod particular pentru asigurarea continuităţii îngrijirii medicale, a urmăririi pacienţilor, a reglării instrumentelor şi folosirii medicamentelor. Ca efect, profesioniştii şi sistemele de îngrijiri medicale trebuie să îşi coordoneze activităţile cu altele din afara localităţii lor, în ceea ce priveşte specializările medicale şi protocoalele pe termen lung de tratare a pacienţilor.

1.13 Introducerea reţelelor europene de referinţe trebuie să meargă simultan cu dezvoltarea tehnologiilor de informare şi comunicare care le permit pacienţilor să beneficieze de informaţii, indiferent unde ar locui ei. Schimbul de experienţă şi instruirea ar trebui să îmbunătăţească sistemele de îngrijiri de sănătate ale ţărilor europene în avantajul organizaţiilor mandatare, a profesioniştilor în îngrijiri medicale şi a pacienţilor.

1.14 Colectarea datelor statistice din Statele Membre ar trebui să facă posibilă evaluarea aplicării acestei Directive, dar şi mai important, ar trebui să ofere indicatori care pot fi utilizaţi pentru a înţelege mai în detaliu punctele tari şi pe cele slabe ale sistemelor de îngrijiri medicale şi pentru a afla mai mult despre nevoile oamenilor. Această evaluare ar trebui de asemenea supusă discuţiei în CESE.

1.15 Formularea metodelor şi mijloacelor necesare de aplicare a drepturilor reale ale pacienţilor în ceea ce priveşte îngrijirile medicale trans-frontaliere necesită nu doar o modificare radicală a practicilor dar şi o modificare a atitudinilor şi a şcolarizării profesioniştilor în îngrijire medicale şi din această cauză, un anumit timp pentru adaptare. Înseamnă în mod necesar introducerea în text a unei carte europene de drepturi şi îndatoriri reciproce a diverşilor actori din domeniul sănătăţii publice, indiferent de locul lor de acţiune.

2. Analiza comunicării

2.1 Contextul legal şi politic

2.1.1 În lumina procesul juridic al Curţii Europene de Justiţie, Comisiei i s-a cerut în 2003 să examineze modalităţile de îmbunătăţire a încredinţărilor legale referitor la îngrijirile medicale trans-frontaliere.

2.1.2 Directiva din 2004 cu privire la serviciile pe piaţa internă conţinea prevederi relevante. Parlamentul European şi Consiliul le-au respins deoarece au considerat că nu ţin suficient de mult cont de caracteristicile particulare ale politicilor de îngrijiri de sănătate, care variază considerabil între diferitele state, şi de complexitatea lor tehnică şi aspectele financiare. Opinia publică este de asemenea foarte sensibilă la acest aspect.

2.1.3 Comisia a decis de aceea să prezinte un comunicat şi o recomandare în 2008 cu privire la stabilirea unui cadru clar şi transparent pentru prevederile îngrijirilor de sănătate trans-frontaliere în Uniune şi care să acopere următoarele domenii:

2.1.3.1 Deplasarea pacientului la un furnizor de îngrijiri de sănătate, pentru tratament, în alt Stat Membru ("mobilitatea pacientului");

2.1.3.2 Prevederi de îngrijiri de sănătate trans-frontaliere prin oferirea unui serviciu de pe teritoriul unui Stat Membru pe teritoriul altuia (de ex. servicii telemedicale, diagnosticare şi prescripţii medicale la distanţă, servicii de laborator);

2.1.3.3 Mobilitatea furnizorilor de servicii (prezenţa permanentă sau temporară într-un alt Stat Membru).

2.2 Cadrul propus

2.2.1 Propunerea prezentată este făcută în baza articolului 95 al Tratatului, care se referă la funcţionarea pieţei interne, a articolului 152 cu privire la sănătatea publică şi a principiilor generale ale Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului aşa cum reies din tratatul de reformă.

2.2.2 Pentru a obţine obiectivele, definiţiile şi prevederile generale se structurează în jurul a trei domenii principale:

2.2.2.1 Principiile comune din toate sistemele de sănătate ale UE, aşa cum s-a stabilit în Iunie 2006 de către Consiliu, indicând care Stat Membru este responsabil de asigurarea principiilor comune de îngrijiri medicale şi ce anume conţin aceste principii;

2.2.2.2 Un cadru specific pentru îngrijiri medicale trans-frontaliere: Directiva stabileşte drepturile pacienţilor de a primi îngrijiri medicale în alt Stat Membru, inclusiv limitele pe care le au Statele Membre peste graniţă, precum şi acoperirea oferită de îngrijirile medicale trans-frontaliere;

2.2.2.3 Cooperarea Europeană în domeniul îngrijirilor medicale: Directiva stabileşte cadrul cooperării europene în regiunile de graniţă.

2.2.3 Directiva stabileşte regulile care se aplică pentru rambursare costurilor îngrijirilor medicale în alt Stat Membru, precum şi termenii în care se vor exercita drepturile pacienţilor conform cu procesul juridic al Curţii de Justiţie. Aceste reguli se bazează pe următoarele principii:

2.2.3.1 Orice îngrijire ne-spitalicească la care are dreptul orice cetăţean în Statul său poate fi oferită de asemenea fără autorizare prealabilă în orice alt Stat Membru. Aceasta va fi rambursată până la nivelul de rambursare oferit de propriul sistem al cetăţeanului.

2.2.3.2 Orice îngrijire spitalicească la care cetăţeanul este îndreptăţit în propriul Stat poate fi oferită în orice alt stat atât timp cât există dovada că aplicarea Directivei nu afectează planificarea serviciilor spitaliceşti sau finanţarea sistemului de îngrijiri de sănătate.

2.2.4 Directiva stabileşte condiţii şi criterii importante, referitor la procedurile care trebuie urmate. Mai oferă şi mecanismele corespunzătoare de informare şi de ajutorare a pacienţilor prin punctele naţionale de contact.

2.2.5 Această propunere nu modifică cadrul existent de coordonare a schemelor de asigurări sociale.

2.2.6 Oamenii trebuie să aibă informaţii de încredere cu privire la când vor rambursaţi pentru îngrijirile de sănătate oferite în alt Stat Membru şi mecanismele exacte pe care le pot folosi pentru a lua decizii şi pentru a face revendicări. Orice pacient care nu poate găsi îngrijire medicală în timp rezonabil în propria ţară va fi autorizat să o primească în alt Stat Membru.

2.2.7 Pentru orice serviciu medical oferit, pacienţii trebuie să aibă: informaţii clare care să le permită să facă alegeri cu privire la sănătatea lor cunoscând toate aspectele relevante; mecanismele de asigurare a calităţii şi siguranţei serviciului medical oferit; să cunoască: continuitatea îngrijirii; şi mecanismele de revendicare şi de compensare.

2.2.8 Directiva asigură faptul că siguranţa şi calitatea îngrijirilor medicale sunt garantate pe teritoriul Uniunii.

2.2.9 Directiva promovează o mai mare cooperare europeană prin înfiinţarea de reţele de referinţă europene, evaluarea tehnologiilor de îngrijiri medicale şi dezvoltarea de tehnologii de informare şi comunicare on-line.

3. Comentarii generale

3.1 CESE a ridicat probleme referitoare la sănătate şi drepturile pacienţilor în câteva opinii şi de aceea întâmpină cu bucurie această propunere de Directivă.

3.2 Acest text reflectă valorile Uniunii Europene şi ale cartei de la Tallinn, care intenţionează să asigure oferirea de îngrijiri medicale de înaltă calitate în întreaga Europă.

3.3 Cu toate acestea, CESE ridică anumite întrebări cu privire la metodele specifice de aplicare.

3.3.1 Textul reafirmă faptul că sistemele de sănătate sunt sub jurisdicţia Statelor Membre şi par să respecte complet competenţele lor de organizare a sistemelor de sănătate, de oferire de îngrijiri medicale şi de rambursare a serviciilor oferite. Cu toate acestea, prevederile propuse vor avea în mod necesar un impact asupra sistemelor de sănătate şi a finanţării lor.

3.3.2 În lumina diferenţelor considerabile în serviciile de îngrijiri medicale oferite şi a costurilor lor, sistemul de rambursare pune problema riscului inegalităţii şi chiar a disputelor legale deoarece sistemele de asigurare de boală nu sunt omogene ci au caracteristici naţionale particulare.

3.3.3 Eficienţa şi utilizarea corespunzătoare a serviciilor de asigurări medicale în contextul trans-frontalier necesită ca organizaţiile de sănătate din diferite ţări să aibă capacitate echivalentă în termenii serviciilor tehnice şi a resurselor umane, echipamentului medical şi în responsabilizarea furnizorilor de servicii.

3.3.4 În toate cazurilor, oricând se oferă îngrijiri medicale trans-frontaliere, pacienţii au dreptul să se aştepte la garanţii ale calităţii şi siguranţei acestor îngrijiri. Acest drept fundamental ridică problema alinierii sistemelor de îngrijiri medicale în ceea ce priveşte certificarea, evaluarea practicilor profesionale, a capacităţii echipamentului medical şi a aranjamentelor de compensare în caz de vătămare.

3.3.5 Tratamentul de înaltă calitate în contextul îngrijirii medicale trans-frontaliere necesită întrunirea unui anumit număr de condiţii, pentru a se asigura continuitate îngrijirii. Acestea ar trebui să includă:

- Utilizarea pe scară largă a carnetului de sănătate pentru fiecare individ încă de la naştere;
- Existenţa unei fişe medicale europene moderne la care fiecare să aibă acces;
- O formulare comună a protocoalelor de rambursare;
- Practici de prescriere coordonate, inclusiv generalizarea utilizării de denumiri generice decât de denumiri comerciale;
- Standarde şi certificări pentru implanturi şi dispozitive;
- Introducerea unei proceduri europene de validare sau chiar de certificare pentru echipamentul spitalicesc medical şi paramedical;
- Armonizarea autorizărilor de marketing pentru medicamente;
- Dezvoltarea de noi tehnologii cu sisteme IT inter-operaţionale.

3.3.6 Asemenea condiţii nu doar necesită o modificare radicală de practică dar şi o modificare de atitudine şi instruirea profesioniştilor în îngrijirile medicale şi, de aceea, timp pentru adaptare.

3.3.7 Posibilitatea de îngrijiri medicale trans-frontaliere oferite fiecărui cetăţean trebuie să fie o extindere a accesului direct la întreaga gamă de servicii şi îngrijiri medicale profesioniste, fără discriminare pe motive de statut social sau economic sau de etnie. Aceasta va necesita o politică de informare eficientă care să acopere două aspecte.

3.3.7.1 În primul rând, informaţia cu privire la oferirea de servicii de îngrijiri medicale pe care fiecare cetăţean trebuie să le aibă pentru a decide să utilizeze îngrijirile medicale trans-frontaliere şi care este publicată prin grija autorităţilor medicale.

3.3.7.2 În al doilea rând, trebuie oferită informaţie cu privire la condiţia medicală a pacientului, posibilele tratamente – inclusiv beneficiile şi riscurile – şi tipurile de sisteme sau profesionişti care oferă îngrijiri de sănătate.

3.3.7.3 Deoarece aceste informaţii vor fi oferite prin interacţiune cu un profesionist în îngrijiri medicale, acea persoană trebuie să fie la curent cu ce opţiuni există în Europa iar bariera lingvistică trebuie depăşită.

3.3.8 Informaţia trebuie să fie completă şi relevantă pentru a permite pacientului să ia decizii libere şi clare mai degrabă decât să fie pradă braconierilor şi practicilor ilicite.

3.3.9 Această obligaţie de a oferi informaţie este singura modalitate de a realiza principiul egalităţii accesului la îngrijiri medicale aşa cum e stabilit de Directivă.

4. Comentarii specifice

4.1 Articolul 5

4.1.1 Mergând dincolo de subiectul acestei Directive, CESE atrage în mod particular atenţia asupra Articolului 5, care stabileşte reguli ce pot servi ca bază pentru orice măsuri referitoare la dezvoltarea politicii de sănătate în fiecare Stat Membru.

4.1.2 Dată fiind importanţa sistemelor de îngrijiri medicale pentru cetăţeni, în special pentru cei mai dezavantajaţi dintre ei, ca şi impactul asupra creşterii economice a unui mai bun acces la îngrijirile medicale, CESE accentuează ideea că orice investiţie care permite accesul la servicii de îngrijiri medicale va fi mai eficientă dacă este coordonată.

4.2 Articolul 6

4.2.1 Trebuie acordată mare atenţie în a se asigura, conform sistemelor de rambursare retrospectivă, că practicile terapeutice şi metodele de eliberare a medicamentelor şi instrumentarului sunt determinate de ţara în care se face tratamentul mai degrabă decât de ţara de afiliere, care este responsabilă de stabilirea criteriilor de rambursare. Asta înseamnă că listele de echivalenţe ar trebui întocmite atât pentru ratele de rambursare cât şi pentru obligaţiile referitoare la continuitatea îngrijirii.

4.3 Articolele 8 şi 9

4.3.1 Indiferent dacă criteriile de autorizare anterioară sunt publicate, CESE consideră că orice refuz ar trebui justificat în timp util şi explicat pacienţilor pentru aplicare.

4.4 Articolul 10

4.4.1 Este important din perspectiva CESE să fie introduse sistemele de informare pentru pacienţi astfel încât să le permită să aleagă îngrijiri medicale trans-frontaliere. Această informaţie trebuie să includă cerinţele şi limitele serviciului oferit precum şi aranjamentele pentru rambursare.

4.4.2 Trebuie furnizate informaţii cu privire la procedurile de revendicare în cazul vătămărilor cauzate de accidente medicale, datorate sau nu neglijenţei (risc terapeutic). În legătură cu această situaţie ar părea potrivit să se aplice principiul unui singur punct de contact pentru primirea procedurilor şi sesizărilor şi orice dispută legală ar trebui rezolvată de tribunalele din locul de rezidenţă al pacientului.

4.4.3 Ar fi util să se dezvolte servicii si site-uri de informare on-line ca o modalitate de a le oferi informaţii pacienţilor. Totuşi, sursele şi sistemele de informare nu pot fi limitate la acestea, atâta timp cât un număr mare de persoane nu au acces sau au acces limitat la internet. Ar fi un risc să se promoveze un sistem de sănătate cu viteză dublă în care doar clasele sociale mai bine informate ar putea beneficia de acces la îngrijiri medicale trans-frontaliere.

4.5 Articolul 12

4.5.1 Punctele naţionale de contact trebuie să aibă legături cu diverse organizaţii de îngrijiri medicale pentru muncitori şi familii ca organizaţii potrivite pentru transmiterea acestei informaţii. Punctele de contact trebuie de asemenea să desfăşoare activităţi de informare şi de instruire pentru personalul medical, paramedical şi pentru asistenţii sociali astfel încât ei să fie conştienţi de opţiunile disponibile pentru îngrijiri medicale trans-frontaliere.

4.6 Articolul 14

4.6.1 CESE susţine acest articol, care garantează continuitatea îngrijirii în termenii utilizării medicaţiei de către pacient, dar ar fi bine ca aceasta să se aplice şi din punctul de vedere al riscului potenţial de supraconsum sau chiar de trafic de medicamente.

4.7 Articolul 15

4.7.1 Acest articol linişteşte parţial îngrijorarea CESE cu privire la decalajele de calitate în oferirea de servicii de îngrijire medicală în Statele Membre. Introducerea reţelelor de referinţă europene ar trebui să meargă mână în mână cu dezvoltarea tehnologiilor de informare şi comunicare care să permită pacienţilor să beneficieze de informaţii, oriunde ar locui ei.

4.7.2 Ar trebui adăugate următoarele precizări obiectivelor referitoare la reţelele europene:

- în Articolul 15(2)(a): "evaluarea şi înregistrarea practicilor terapeutice";
- în Articolul 15(2)(d): "recunoaşterea UNITARA calificării şi a monitorizării codurile etice".

4.7.3 În plus, deşi se are în vedere o procedură de conectare a acestor reţele, CESE evidenţiază importanţa evaluării regulate sau chiar introducerea unei proceduri de certificare regulate.

4.7.4 În lista de criterii şi condiţii specifice pe care trebuie să o îndeplinească reţelele, CESE ar dori să se mai adauge următoarele:

- în Articolul 15(3)(a)(ix): "Asemenea colaborare este în particular esenţială în ceea ce priveşte implicarea utilizatorilor în definirea unei perioade rezonabile de tratament."
- Articolul 15(3)(a)(x): "promovarea recunoaşterii şi aplicării unei carte comune a drepturilor pacienţilor care să garanteze aplicarea eficientă a acestor drepturi atât în ţara de origine cât şi în legătură cu îngrijirile medicale trans-frontaliere ".

4.8 Articolele 18 şi 20

4.8.1 Adunând date statistice, Directiva ar trebui să genereze indicatori care să poată fi utilizat pentru a înţelege mai in detaliu punctele tari şi punctele slabe ale sistemelor de îngrijiri medicale şi pentru a identifica nevoile pacienţilor. Această evaluare ar trebui de asemenea supusă aprobării CESE.

Sursa: Blog Eugen LUCAN - www.eugen.lucan.ro