SOC/304 Măsuri împotriva discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 18 iulie 2008 la initiativa CESE sectiunea SOC va avea loc la sediul CESE din Bruxelles a treia intalnire de lucru cu privire la opinia: SOC/304 Aviz din proprie iniţiativă privind extinderea măsurilor de combatere a discriminării pentru domeniile din afara ocupării forţei de muncă.Există o legislaţie cuprinzătoare de combatere a discriminării, care acoperă toate aspectele, privind discriminarea pe motive de sex, rasă sau origine etnică.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte religia sau credinţa, handicapul, vârsta sau orientarea sexuală, discriminarea este interzisă numai în domeniul ocupării forţei de muncă. Reprezentantii societatii civile din Romania si in special ai organizatiilor care lupta impotriva discriminarii de orice fel sau care au beneficiari care sunt discriminati, sau care lupta pentru apararea drepturilor omului sunt invitate sa isi exprime parerea pe http://www.eugen.lucan.ro/ Ma puteti contacta si la: la eugensucces@yahoo.com sau la 0741 134444, (Lucan Eugen). Mai jos aveti motivele de elaborarea a acestui aviz si varianta primara a avizului in limba ROMANA CARE A FOST PROPUSA DE RAPORTORUL ENGLEZ pentru dezbaterea din sectiune SOC Peste 100 de consilieri europeni ai sectiunii vor putea propupune amanedamente sau adaugiri, rectificari de text. Fiecare amendament va fi supus votului, si in final textul va fi sau nu validat de sectiunea SOC cu majoritate simpla.

Motivele elaborării avizului din proprie iniţiativă:

Articolul 13 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene angajează Uniunea în sensul de a întreprinde acţiuni pentru combaterea discriminării pe bază de sex, rasă sau etnie, religie sau credinţă, handicap, vârstă sau orientare sexuală. Directiva-cadru privind ocuparea forţei de muncă (Directiva Consiliului 2000/78/CE) stabileşte un cadru general pentru un tratament egal în ocuparea forţei de muncă şi la locul de muncă indiferent de religie sau credinţă, handicap sau orientare sexuală. Cu toate acestea, Directiva privind egalitatea raselor (Directiva Consiliului 2000/43/CE) merge mai departe şi oferă protecţie împotriva discriminării în procesul de formare, învăţământ, în protecţia socială (inclusiv în asigurările sociale şi asistenţa medicală), avantajele sociale, aderarea la organizaţii ale lucrătorilor şi angajatorilor şi implicarea în acestea şi în accesul la bunuri şi servicii, inclusiv la locuinţe. Această directivă este similară ca domeniu de aplicare cu seria de directive adoptate începând din 1975 care scoteau în afara legii discriminarea pe motive de sex.Unul din rezultatele Anului european al egalităţii de şanse pentru toţi 2007 a fost acela de a sublinia faptul că există o ierarhie a drepturilor în întreaga Uniune Europeană, care este contrară spiritului articolului 13. Există o legislaţie cuprinzătoare de combatere a discriminării, care acoperă toate aspectele, privind discriminarea pe motive de sex, rasă sau origine etnică. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte religia sau credinţa, handicapul, vârsta sau orientarea sexuală, discriminarea este interzisă numai în domeniul ocupării forţei de muncă. Acest aviz din proprie iniţiativă va examina consecinţele acestei ierarhii a drepturilor şi posibilitatea elaborării unei directive antidiscriminare unice şi cuprinzătoare.
Daca aveti puncte de vedere diverse si la obiect, AMENDAMENTE SAU PROPUNERI CARE SA FIE INCLUSE IN TEXT SAU SUPUSE DEZBATERII SI VOTULUI DIN SECTIUNEA SOC va rugam sa ni le trimiteti.Va multumesc !

Va rugam trimiteti amendamentele pe adresa de e-mail de mai sus. Propunerile pentru amendamente pot fi depuse pana pe 16.07.2008 ora 9,30.

1. Concluzii şi recomandări

1.1 Dreptul la egalitate este atât un drept universal, cât şi un principiu fundamental al legislaţiei comunitare, proclamat în Carta drepturilor fundamentale. Acest drept îşi are sursa în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în celelalte instrumente internaţionale la care toate statele membre sunt semnatare şi în tradiţiile constituţionale comune statelor membre.

1.2 Articolul 13 din Tratatul CE obligă UE să combată orice discriminare bazată pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă şi orientare sexuală în toate domeniile care ţin de competenţa sa. Tratatul de la Lisabona face din combaterea discriminării un obiectiv specific al UE.

1.3 Discriminarea în baza motivelor menţionate la articolul 13 poate submina obiectivele Comunităţii Europene, astfel cum sunt menţionate la articolul 2 din Tratatul CE, inclusiv promovarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, egalitatea între bărbaţi şi femei, creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între statele membre.

1.4 Protecţia eficientă împotriva discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă este importantă pentru a asigura dezvoltarea unor societăţi democrate şi tolerante, care permit participarea şi integrarea deplină a tuturor persoanelor în viaţa economică şi socială.

1.5 Este necesar să se ia măsuri ca răspuns la inegalitatea şi discriminarea care se manifestă în continuare în UE. O astfel de discriminare dăunează atât la nivel individual, cât şi la nivelul societăţilor europene în general. Legislaţia UE actuală nu este potrivită acestui scop. În timp ce toate motivele la care face referire articolul 13 sunt protejate împotriva discriminării în domeniul ocupării forţei de muncă şi al încadrării în muncă, legislaţia UE asigură şi protecţie împotriva discriminării, pe de o parte, pe motive rasiale sau etnice în materie de protecţie socială, inclusiv securitatea socială şi asistenţă medicală, avantaje sociale, educaţie şi acces la bunuri şi servicii, inclusiv locuinţe, şi, pe de altă parte, pe motiv de sex în sfera accesului la bunuri şi servicii. Cu privire la motivele referitoare la religie sau convingeri, handicap, vârstă şi orientare sexuală nu există o protecţie juridică a UE împotriva discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă. Legislaţia UE anti-discriminare nu recunoaşte şi nu oferă protecţie împotriva discriminării multiple.

1.6 Situaţia actuală a protecţiei juridice în UE este complexă. Multe state membre au legi care depăşesc cerinţele CE, dar cu variaţii mari în ceea ce priveşte conţinutul, natura şi gradul de protecţie oferit, în timp ce alte state de-abia dacă respectă cerinţele minime. Deşi organismele specializate în asigurarea egalităţii s-au dovedit utile în combaterea discriminării şi promovarea egalităţii, legislaţia UE cere ca astfel de organisme să acţioneze doar cu privire la motivele de rasă ori origine etnică şi de egalitate dintre sexe. Multe state membre au înfiinţat organisme specializate în egalitate cu competenţe care includ egalitatea în ceea ce priveşte toate sau o parte din celelalte motive de la articolul 13.

1.7 CESE consideră că UE nu are nicio justificare pentru a menţine un sistem legislativ bazat pe un angajament clar din tratat de combatere a discriminării pe şase motive specificate, prin care se păstrează diferenţe de protecţie, anumite motive beneficiind de o protecţie mai redusă împotriva discriminării şi de o garanţie şi mai limitată cu privire la tratamentul egal. În absenţa unei obligaţii de a respecta o normă europeană comună, statele membre nu sunt stimulate în niciun fel să adopte legi care să stipuleze drepturi adecvate pentru toate motivele.

1.8 CESE este preocupat de faptul că îndeplinirea obiectivelor UE va fi considerabil împiedicată de această schemă ierarhică de protecţii împotriva discriminării. Aceasta ar putea împiedica libera circulaţie a lucrătorilor şi a bunurilor, lucrătorii putând fi reticenţi la ideea de a se muta în ţări cu mai puţine drepturi garantate, iar furnizorii de bunuri şi servicii pot fi afectaţi negativ de cerinţele incoerente de respectare a unor standarde de egalitate diferite în state diferite. Această situaţie împiedică coeziunea socială şi va limita nivelurile de participare la societatea civilă.

1.9 CESE consideră că în prezent este necesară o nouă legislaţie UE care să interzică discriminarea în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă pe motive de religie sau convingeri, handicap, vârstă şi orientare sexuală. În conformitate cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii de la articolul 5 din Tratatul CE, un standard comun ridicat de protecţie juridică în toate statele membre nu poate fi instituit decât printr-o acţiune la nivel comunitar.

1.10 Acţiunea CE trebuie să ia forma unei directive unice, care să acopere toate cele patru motive. Pentru a asigura coerenţa şi consecvenţa legislaţiei UE şi a celei naţionale, noua directivă ar trebui să aplice tuturor domeniilor altele decât ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă din cadrul Directivei privind egalitatea rasială. CESE consideră că o singură directivă oferă avantaje majore: ar asigura o claritate maximă pentru întreprinderi şi alţi furnizori de bunuri şi servicii, încurajându-i pe aceştia să respecte rapid dispoziţiile acesteia; ar include în modul cel mai eficient protecţia împotriva discriminării multiple; ar susţine o mai mare coeziune socială.

1.11 CESE salută aşadar decizia Comisiei, anunţată la 2 iulie 2008, de a propune o nouă directivă care să pună în aplicare principiul egalităţii de tratament indiferent de religie, convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

1.12 Este esenţial ca noua legislaţie să garanteze că dreptul la egalitate nu este diluat sau diminuat şi nu are ca rezultat reducerea protecţiei împotriva discriminării oferite de legislaţia UE sau a statelor membre. O nouă directivă ar trebui să ofere un cadru pentru respectarea obligaţiilor în materie de egalitate în conformitate cu Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, inclusiv dispoziţii privind accesul şi adaptările rezonabile, astfel încât persoanele cu handicap să poată participa pe deplin la viaţa socială. Directiva ar trebui să dea posibilitatea statelor membre să adopte măsuri care să permită acţiuni pozitive şi tratament preferenţial pe motive de vârstă sau handicap, atunci când acest lucru este conform principiului egalităţii de tratament. Nu trebuie să permită o justificare generală pentru discriminare directă, dar trebuie să permită discriminarea atunci când aceasta serveşte promovării egalităţii şi respectului pentru demnitatea umană. Directiva ar trebui să ceară înfiinţarea sau extinderea organismelor specializate, pentru ca acestea să acopere asigurarea egalităţii în funcţie de cele patru motive principale.

2. Egalitatea este un principiu fundamental al legislaţiei UE

2.1 Dreptul la egalitate este atât un drept universal, cât şi un principiu fundamental al legislaţiei comunitare. Acesta derivă din instrumentele internaţionale la care toate statele membre sunt semnatare şi din tradiţiile constituţionale ale statelor membre şi este proclamat în articolele 21 şi 22 din Carta drepturilor fundamentale.

2.2 Dreptul la nediscriminare între femei şi bărbaţi la locul de muncă, stabilit cu mai bine de 30 de ani în urmă, a reprezentat un aspect esenţial al dezvoltării Uniunii. Egalitatea de tratament între femei şi bărbaţi rămâne esenţială pentru o piaţă internă echitabilă, pentru libera circulaţie şi crearea unei societăţi europene puternice şi bazate pe coeziune.

2.3 În anii 1990, s-a accentuat conştientizarea faptului că sunt necesare măsuri de abordare a discriminării pe alte motive decât sexul şi în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă. Introducerea articolului 13 în Tratatul de la Amsterdam a reprezentat o evoluţie majoră, care a instituit noi puteri şi o obligaţie extinsă privind garantarea tratamentului egal. Articolul 13 obligă UE la combaterea discriminării nu numai pe motive de sex, dar şi de rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă şi orientare sexuală.

2.4 Recunoscând nevoia urgentă de acţiune cu privire la discriminarea bazată pe aceste motive suplimentare, Consiliul a aprobat două directive în anul 2000: Directiva privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (2000/43/CE), şi Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă (2000/78/CE). În 2004, Consiliul a aprobat Directiva de aplicare a principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii (2004/113/CE).

2.5 Fiecare dintre cele trei directive face referire în preambulul său la articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi confirmă faptul că dreptul la egalitate este un drept fundamental bazat pe drepturile consacrate în instrumentele internaţionale la care toate statele membre sunt semnatare şi pe tradiţiile constituţionale comune tuturor statelor membre.

2.6 Acest principiu a fost reafirmat de Curtea Europeană de Justiţie în cazul Mangold/Helm[1] în hotărârea sa preliminară referitoare la interpretarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte discriminarea pe motive de vârstă:

- „74. … în conformitate cu articolul 1[Directiva 2000/78], unicul scop al directivei este stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, principiul însuşi care stă la baza interzicerii acestor forme de discriminare avându-şi sursa, aşa cum reiese din considerentele trei şi patru ale preambulului directivei, în diversele instrumente internaţionale şi în tradiţiile constituţionale comune statelor membre.
- 75. Principiul nediscriminării pe motive de vârstă trebuie, prin urmare, să fie considerat un principiu general al legislaţiei comunitare.”

Nu există motive care să sugereze că Curtea nu ar confirma acest principiu în ceea ce priveşte celelalte motive din Directiva 2000/78.

2.7 În cazul Coleman/Attridge Law, aflat în curs de soluţionare, în care Curţii Europene de Justiţie i se cere să dea o hotărâre preliminară cu privire la aplicarea Directivei 2000/78 a Consiliului, avocatul general a declarat în avizul său[2]:

- „8. Articolul 13 din Tratatul CE exprimă ataşamentul ordinii juridice comunitare la principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminării. Jurisprudenţa Curţii este clară în ceea ce priveşte rolul egalităţii de tratament şi al nediscriminării în ordinea juridică comunitară. Egalitatea nu este numai un simplu ideal şi o aspiraţie politică, ci unul dintre principiile fundamentale ale legislaţiei comunitare.”

2.8 Atât Directiva privind egalitatea rasială[3], precum şi Directiva-cadru privind ocuparea forţei de muncă[4] afirmă opinia Consiliului conform căreia discriminarea în baza motivelor la care se face referire la articolul 13 poate submina îndeplinirea obiectivelor CE, astfel cum sunt enunţate în articolul 2 al Tratatului privind CE, inclusiv promovarea unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, egalitatea între bărbaţi şi femei, creşterea nivelului de viaţă şi a calităţi vieţii, coeziunea economică şi socială şi solidaritatea între statele membre.

2.9 Tratatul de la Lisabona acordă o nouă pondere combaterii discriminării pe motivele din cadrul articolului 13[5], făcând din aceasta un obiectiv specific al UE în definirea şi implementarea politicilor şi activităţilor sale[6].

3. Importanţa protecţiei eficiente împotriva discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă

3.1 Directiva-cadru privind ocuparea forţei de muncă stabileşte un cadru general pentru egalitatea de tratament indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă; Directiva privind egalitatea rasială pune în aplicare principiul egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, nu numai în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă, ci şi protecţia socială, inclusiv securitatea socială şi asistenţa medicală, avantajele sociale, educaţia şi accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii care sunt la dispoziţia publicului, inclusiv locuinţele.

3.2 Directiva privind egalitatea dintre sexe în accesul la bunuri şi servicii suplimentează protecţia împotriva discriminării sexuale în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă oferită de directivele adoptate în temeiul articolului 141 din Tratatul CE[7] şi pune în aplicare principiul egalităţii între bărbaţi şi femei în accesul la furnizarea de bunuri şi servicii.

3.3 În Directiva privind egalitatea rasială[8] şi Directiva privind egalitatea dintre sexe în accesul la bunuri şi servicii, Consiliul a recunoscut că pentru a asigura participarea deplină a tuturor persoanelor, protecţia împotriva discriminării trebuie să depăşească limitele ocupării forţei de muncă[9].

3.4 CESE a recunoscut[10] importanţa e-accesibilităţii în combaterea discriminării şi pentru a permite participarea deplină în societate a tuturor grupurilor şi a recomandat adoptarea unor dispoziţii legale în temeiul articolului 13, în vederea asigurării unui standard înalt privind măsurile de e-accesibilitate.

3.5 CESE consideră că eliminarea discriminării atât în cadrul, cât şi în afara pieţei muncii este esenţială pentru realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona. Invers, discriminarea în domeniile protecţiei sociale, asistenţei medicale, educaţiei sau locuinţelor sau în ceea ce priveşte accesul la serviciile esenţiale din sectorul public şi privat va împiedica progresul spre o creştere durabilă şi locuri de muncă mai multe şi mai bune.

4. Situaţia actuală a egalităţii şi nediscriminării în UE

4.1 Anul European al egalităţii de şanse pentru toţi din 2007 a oferit o ocazie valoroasă instituţiilor UE, guvernelor naţionale şi societăţii civile de a reflecta la importanţa egalităţii şi eliminării discriminării pentru realizarea unei societăţi mai incluzive din punct de vedere social. Această iniţiativă a pus în evidenţă faptul, observat clar de către Consiliu, că inegalitatea şi discriminarea pe motive de sex, rasă sau origine etnică, vârstă, handicap, religie sau convingeri sau orientare sexuală „continuă să existe în Uniunea Europeană, în detrimentul femeilor şi bărbaţilor afectaţi şi al societăţilor europene în ansamblu”.[11]

4.2 Anul European a expus şi diferenţele în ceea ce priveşte protecţia împotriva discriminării din cadrul legislaţiei UE existente, descrise la punctul 3.1 de mai sus. CESE este preocupat de faptul că refuzul tratamentului echitabil, inclusiv formele instituţionale de discriminare, cu privire la oricare dintre motivele de la articolul 13, în domenii precum asistenţa medicală, educaţia, accesul la bunuri şi servicii şi locuinţele, poate contribui la o inegalitate persistentă în accesul la locuri de muncă şi poate afecta profund calitatea vieţii persoanelor şi capacitatea acestora de a participa pe deplin la viaţa socială.

5. Discriminarea multiplă

5.1 Astfel cum a specificat Consiliul „Anul European a subliniat dificultăţile grave care izvorăsc din discriminarea multiplă”[12].

5.2 „Discriminarea multiplă” recunoaşte identităţile complexe ale fiecărei persoane fizice. Aceasta apare atunci când o persoană este supusă unei discriminări sau hărţuiri bazate pe mai mult de un motiv care face parte din identitatea acesteia.

5.3 În decembrie 2007 a fost publicat un raport de cercetare realizat de Institutul Danez pentru Drepturile Omului „Lupta împotriva discriminării multiple - Practici, politici şi legi”[13]. În urma cercetărilor academice şi juridice şi consultării cu părţile interesate, autorii au conchis: „Dacă vrem să luptăm împotriva existenţei discriminării şi inegalităţii, va trebui să găsim soluţii fezabile pentru combaterea discriminării multiple”[14].

5.4 Legislaţia anti-discriminare a UE şi legile naţionale de transpunere a legislaţiei UE ar trebui să poată asigura protecţie şi drepturi la remedii împotriva tuturor formelor de discriminare multiplă. Pentru a realiza acest lucru, este necesară o protecţie egală în cazul tuturor motivelor de discriminare. În prezent, conform legislaţiei UE, acest lucru nu se întâmplă în afara domeniului ocupării forţei de muncă.

6. Protecţie juridică împotriva discriminării în UE

6.1 Deşi nu toate statele membre au transpus deja în mod adecvat Directiva privind egalitatea rasială sau Directiva-cadru privind ocuparea forţei de muncă[15], multe state membre au legi de interzicere a discriminării care depăşesc cerinţele directivelor întemeiate pe articolul 13 din tratat.

6.2 Un studiu analitic[16], publicat în decembrie 2006, a analizat legislaţia naţională de interzicere a discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă pe motive de sex, orientare sexuală, handicap, religie şi convingeri, şi vârstă. Autorii afirmă: „Cele mai izbitoare caracteristici ale ţărilor europene studiate sunt probabil (1) faptul că majoritatea ţărilor depăşesc cerinţele actuale ale CE şi asigură o anumită formă de protecţie legală pentru multe aspecte de discriminare care formează subiectul acestui raport şi (2) diferenţele dintre ţări, în ceea ce priveşte gradul şi natura acestei protecţii.”[17]

6.3 Autorii au constatat disparităţi mari cu privire la motivele care fac obiectul protecţiei şi la domeniile respective şi cu privire la tipul actului care defineşte formele de protecţie: constituţiile naţionale, legislaţia anti-discriminare generică, legislaţia naţională sau regională sau legislaţia specială care acoperă domenii particulare, precum locuinţele sau educaţia Au existat variaţii între statele membre în natura, forma şi întinderea excepţiilor la drepturile de nediscriminare[18] în cazul fiecărui motiv. Comparaţia statelor membre realizată de Bell, Chopin şi Palmer[19] confirmă aceste constatări referitoare la variaţie şi inconsistenţe.

6.4 Aşa cum a recunoscut Consiliul în Rezoluţia sa privind continuarea acţiunilor întreprinse pe parcursul Anului European, organismele specializate în asigurarea egalităţii ar putea fi forţe motrice de combatere a discriminării şi de promovare a egalităţii în fiecare stat membru; acestea au în special un rol de sensibilizarea a cetăţenilor. Directiva privind egalitatea rasială, Directiva privind egalitatea dintre sexe în accesul la bunuri şi servicii şi Directiva reformată privind egalitatea dintre sexe[20] solicită statelor membre să înfiinţeze organisme specializate în egalitate pentru a sprijini drepturile la egalitate pe criterii de origine rasială sau etnică şi sex, însă nu există o obligaţie de înfiinţare a unor astfel de organisme specializate în egalitate pentru religie sau convingeri, handicap, orientare sexuală sau vârstă. Organismele specializate stabilite în statele membre variază substanţial în ceea ce priveşte criteriile pentru care sunt competente: unele se limitează la originea rasială şi etnică, iar altele includ motivele de la articolul 13 şi motive suplimentare[21].

6.5 După ce a examinat protecţia juridică împotriva discriminării pe motiv de orientare sexuală în UE[22], Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a recomandat ca legislaţia UE să asigure egalitatea de drepturi şi de tratament pentru toate motivele care cad sub incidenţa articolului 13.

6.6 CESE consideră că nu există nicio justificare valabilă în favoarea unui sistem al UE de legislaţie anti-discriminare întemeiat pe un angajament înscris în tratat de combatere a discriminării bazate pe motive de sex, origine rasială şi etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, care să permită şi să perpetueze un grad mai scăzut de protecţie şi garanţii mai limitate de egalitate de tratament cu privire la anumite motive de discriminare.

6.7 În absenţa unei legislaţii coerente acoperind toate motivele la nivelul UE, statele membre nu sunt stimulate în niciun fel să adopte o legislaţie solidă şi nu există un temei juridic pentru intervenţia Comisiei sau a Consiliului atunci când apar niveluri necorespunzătoare sau neuniforme de protecţie împotriva discriminării, aşa cum este cazul în momentul de faţă.

6.8 CESE acceptă că adoptarea în sine a unor legi care interzic discriminarea nu eliberează o ţară de povara discriminării, dar poate cel puţin să reflecte recunoaşterea de către respectivul stat a daunelor provocate persoanelor şi societăţii prin discriminare şi un angajament al acestuia de a folosi mijloace legale pentru stoparea discriminării. Lipsa legislaţiei anti-discriminare poate transmite mesaje destul de diferite, indicând o convingere (greşită) că discriminarea nu există sau că nu este o problemă suficient de gravă pentru a necesita măsuri preventive oficiale sau, în termeni politici, indicând că obiecţiile potenţialilor discriminatori la orice formă de reglementare au întâietate în faţa voinţei de îmbunătăţire a calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii şi de obţinere a unei coeziuni sociale mai mari.

6.8.1 Există dovezi clare că măsurile informale nelegislative îndreptate către promovarea celor mai bune practici nu au reuşit să elimine mecanismele de discriminare încetăţenite.

6.8.2 Legislaţia anti-discriminare singură, în absenţa unui program cuprinzător de sensibilizare a cetăţenilor şi de educare, precum şi a aplicării eficiente în practică nu îşi va atinge obiectivele.

7. O ierarhie a drepturilor la egalitate împiedică realizarea obiectivelor CE

7.1 CESE consideră că existenţa actualului sistem ierarhic şi incoerent al UE de protecţii împotriva discriminării împiedică realizarea obiectivelor CE:

· acesta împiedică libera circulaţie a lucrătorilor, care ar avea mai puţine drepturi garantate la nediscriminare în anumite state decât în altele. De exemplu, 69,2% dintre persoanele care au răspuns la sondajul on-line al Comisiei „Discriminarea - Este importantă?” au răspuns că nivelul de protecţie juridică împotriva discriminării în domenii altele decât munca, pe motive de vârstă, handicap, religie şi orientare sexuală, le-ar influenţa decizia de a se muta într-un alt stat membru[23];
· poate împiedica circulaţia bunurilor, dacă furnizorii trebuie să îndeplinească standarde diferite de egalitate pentru bunuri şi servicii în state membre diferite. De exemplu, 26,3% din întreprinderile care au participat la studiul privind combaterea discriminării al Grupului de consultare a întreprinderilor europene[24] au indicat că nivelul de protecţie juridică oferit de un alt stat membru împotriva discriminării pe motive de vârstă, handicap, religie şi orientare sexuală în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii, precum şi locuinţe afectează capacitatea lor de a face afaceri în statul respectiv;
· afectează calitatea vieţii deoarece în absenţa unei interdicţii legale, discriminarea şi hărţuirea rămân probabil necontrolate, iar obstacolele care împiedică indivizii să beneficieze pe deplin şi în mod egal de drepturile lor economice şi sociale nu sunt fi eliminate;
· este îndreptat împotriva coeziunii sociale, deoarece nu acordă o recunoaştere deplină şi egală tuturor grupurilor din societate;
· limitează gradul de participare la societatea civilă a unor grupuri şi a comunităţi importante.

7.2 Declarându-se îngrijorat de continuarea discriminării, Consiliul, prin Rezoluţia sa privind continuarea acţiunilor întreprinse pe parcursul Anului European:

· a remarcat că „discriminarea poate duce la sărăcie şi excludere socială, prin împiedicarea participării şi a accesului la resurse”;
· a remarcat că „Parlamentul European şi societatea civilă au solicitat extinderea protecţiei legale împotriva discriminării la alte domenii decât încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă”; şi
· a invitat statele membre şi Comisia Europeană „să sporească eforturile de prevenire şi combatere a discriminării … atât pe piaţa muncii, cât şi în afara ei”, precum şi „să asigure şi să consolideze eficienţa organismelor specializate în domeniul asigurării egalităţii”.

8. Este necesară o nouă directivă

8.1 Pentru a răspunde preocupărilor Consiliului şi pentru a garanta un standard minim coerent de protecţie în UE, este necesară o nouă legislaţie care să pună în aplicare principiul egalităţii de tratament indiferent de handicap, religie sau convingeri, orientare sexuală sau vârstă, în afara domeniului ocupării forţei de muncă.

8.2 Date fiind natura şi amploarea subiectelor afectate de nivelurile actuale de discriminare şi impactul acestora asupra îndeplinirii obiectivelor UE, precum şi necesitatea de a asigura un nivel de protecţie ridicat şi comun, acţiunea condusă de către statele membre nu este suficientă şi, prin urmare, este necesară o acţiune la nivelul Comunităţii, în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 5 din Tratatul CE.

8.3 CESE recomandă ca acest lucru să ia forma unei directive unice care să interzică discriminarea pe motive de handicap, religie sau convingeri, orientare sexuală sau vârstă în legătură cu toate domeniile care nu ţin de ocuparea forţei de muncă, acoperite de Directiva privind egalitatea rasială, şi care să ceară înfiinţarea sau extinderea unui organism specializat în asigurarea egalităţii, având competenţe depline de a aborda toate subiectele acoperite de legislaţie. Aceasta a fost una din recomandările importante ale Agenţiei pentru Drepturile Fundamentale a UE[25].

8.3.1 Deşi recunoaşte că protecţiile bazate pe directivele anti-discriminare existente ar putea fi consolidate, prioritatea actuală a CESE este de a asigura protecţia pe criteriile menţionate mai sus, la acelaşi standard care se aplică în prezent pentru originea rasială şi etnică.

8.4 CESE acceptă că, la orice propunere de nouă reglementare, multe organizaţii, în special întreprinderi mici, vor reacţiona iniţial cu îngrijorare faţă de costurile conformării. Pentru întreprinderi, nivelurile multiple de reglementare fac conformarea „extrem de dificilă”[26]. CESE nu este convins că adoptarea unei directive unice care stabileşte un standard comun al UE de protecţie împotriva discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă ar avea drept rezultat noi costuri substanţiale; în multe cazuri, costurile alinierii practicii cu legea ar fi mai mult decât de compensate de baza de clienţi lărgită care ar rezulta din eradicarea discriminării. 89,8% din participanţii la Grupul de consultare a întreprinderilor europene au fost de părere că ar trebui să existe o legislaţie care „să garanteze acelaşi nivel de protecţie împotriva discriminării în întreaga Europă[27].

8.5 CESE înţelege argumentele în favoarea unor directive separate pentru fiecare dintre motivele relevante de discriminare, dar consideră că o singură directivă care să acopere toate cele patru motive este clar preferabilă:

· pentru a asigura claritate şi transparenţă maximă pentru indivizi şi furnizorii de bunuri şi servicii; suntem conştienţi că societăţile private nu acceptă decât cu greu noi forme de reglementare şi că definirea de standarde CE în materie de nediscriminare separate pentru fiecare motiv în parte, în momente diferite, fără a avea siguranţa unor cerinţe coerente, va face respectarea acestora mult mai dificilă, în special în cazul societăţilor mici, cu resurse limitate;
· pentru a permite un răspuns eficient şi remedierea discriminării multiple; dacă există o protecţie coerentă şi echivalentă pentru toate motivele de discriminare, persoanele care sunt confruntate cu discriminarea sau hărţuirea în baza mai multor caracteristici ale identităţii lor vor putea cere despăgubiri corespunzătoare şi relevante;
· pentru ca legislaţia să fie inteligibilă şi accesibilă; în Rezoluţia sa privind continuarea acţiunilor întreprinse pe parcursul Anului European, Consiliul s-a referit la nivelul scăzut de cunoaştere publică a legislaţiei anti-discriminare[28]. Sarcina îmbunătăţirii cunoaşterii de către public a acestei legislaţii va fi mult mai dificilă în cazul în care există variaţii complexe ale drepturilor la egalitate de tratament pe baza unor criterii diferite, în diversele domenii de activitate din legislaţia UE sau naţională;
· pentru a evita orice formă de ierarhie în sistemul european de drepturi la egalitate de tratament; coeziunea socială depinde de membrii societăţii care resimt o obligaţie comună şi un sentiment al apartenenţei; acest lucru va fi mult mai greu de realizat dacă grupuri diferite pot înţelege din conţinutul legislaţiei că drepturile la egalitate de tratament ale anumitor grupuri au o pondere mai mare decât drepturile altor grupuri.

8.6 Directiva privind egalitatea rasială a stabilit domeniile importante, altele decât domeniul ocupării forţei de muncă, care ţin de competenţa UE şi în care, pentru realizarea obiectivelor UE, este relevant şi necesar să se prevină discriminarea pe motive de handicap, religie sau convingeri, orientare sexuală şi vârstă; CESE recomandă cu tărie ca aceste domenii să intre complet în sfera de aplicare a noii directive.

8.7 CESE admite că, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, în ceea ce priveşte anumite domenii de activitate, de exemplu locuinţele, educaţia sau anumite alte servicii publice, organizarea şi prestarea de servicii şi/sau alte aspecte ale reglementării ţin în primul rând de competenţa statelor membre, la nivel naţional sau regional. CESE consideră că, în conformitate cu articolul 5 din Tratatul CE, în materie de egalitate de tratament în ceea ce priveşte toate aceste domenii de activitate, respectarea necesară a standardului comun, ridicat şi cuprinzător, nu poate fi asigurată decât prin legislaţie la nivel european.

8.8 CESE salută decizia Comisiei, anunţată la 2 iulie 2008, de a propune o nouă directivă care ar aplica principiul egalităţii de tratament indiferent de religie sau convingeri, vârstă sau orientare sexuală în domenii altele decât cel al ocupării forţei de muncă acoperit de Directiva privind egalitatea rasială. Întrucât proiecte anterioare ale acestui aviz au fost prezentate Comisiei, se speră că argumentele şi concluziile preliminare ale grupului de studiu al CESE, care recomandă o directivă în forma propusă în prezent, au ajutat Comisia în procesul de luare a acestei decizii. Mai mult, se speră că acest aviz în forma sa finală va încuraja statele membre să recunoască valoarea şi importanţa legislaţiei UE în acest scop şi le poate ajuta pe acestea să contribuie la dezvoltarea pozitivă şi aprobarea acesteia.

8.9 CESE este de acord cu decizia Comisiei de a propune o directivă care să fie compatibilă cât mai mult posibil cu alte directive bazate pe articolul 13, cu aceleaşi definiţii ale discriminării directe şi indirecte, ale hărţuirii şi acţiunii pozitive aplicabile tuturor persoanelor prezente într-un stat membru, inclusiv resortisanţilor din ţări terţe, şi cu aceleaşi obligaţii ale statelor membre de a asigura drepturi la despăgubire, sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive, protecţie împotriva victimizării şi includerea mutării sarcinii probei. La fel de importante sunt obligaţiile coerente de creştere a gradului de conştientizare şi de încurajare a dialogului cu partenerii sociali şi ONG-urile.

8.10 CESE recomandă Consiliului şi altor instituţii UE ca la analizarea directivei propuse să ţină seama de următoarele chestiuni, pentru a garanta că, în forma sa finală. acesta deserveşte scopurile descrise anterior:

8.10.1 Menţinerea nivelului de protecţie: Elaborarea unei noi directive nu trebuie utilizată pentru reducerea protecţiei împotriva discriminării din orice legislaţie UE, iar statelor membre nu ar trebui să li se permită să utilizeze aplicarea directivei ca motiv de reducere a nivelului existent de protecţie împotriva discriminării.

8.10.2 Drepturile la egalitate şi amenajările rezonabile pentru persoanele cu handicap: în afara domeniului ocupării forţei de muncă, persoanele cu handicap se confruntă cu obstacole similare sau chiar mai mari care împiedică participarea lor socială deplină. Noua directivă ar trebui să ofere un cadru tuturor statelor membre pentru ca acestea să îşi îndeplinească obligaţiile în materie de egalitate şi ne-discriminare în conformitate cu Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu handicap.

8.10.2.1 Noua directivă ar trebui să ceară tuturor persoanelor implicate în furnizarea de protecţie socială, inclusiv securitate socială şi asistenţă medicală, avantaje sociale, educaţie şi bunuri şi servicii, inclusiv locuinţe:

a) să anticipeze nevoile în materie de accesibilitate, inclusiv accesul la mediul fizic, transport şi informaţii legate de handicap; şi
b) să realizeze cu anticipaţie amenajări rezonabile, pentru a elimina barierele din calea participării şi a utilizării maxime a mediului fizic de către persoanele cu handicap.

8.10.2.2 Noua directivă ar trebui să definească drept formă de discriminare incapacitatea de a asigura accesul rezonabil şi de a furniza amenajări rezonabile pentru o anumită persoană cu handicap, cu excepţia cazului în care măsurile ar impune o povară disproporţionată asupra furnizorului.

8.10.3 Discriminarea multiplă: directiva trebuie să confirme că principiul egalităţii de tratament include protecţia împotriva discriminării multiple, astfel încât această protecţie să devină aplicabilă prin legislaţia UE şi naţională.

8.10.4 Acţiunea pozitivă: Inegalitatea se regăseşte şi în domenii de activitate altele decât ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă, de exemplu în educaţie, asistenţă medicală, locuinţe şi accesul la servicii precum hoteluri, restaurante, asigurări şi aranjamente de călătorie. Aşadar, pentru a asigura în practică egalitatea totală, noua directivă trebuie să permită în mod explicit statelor membre să menţină sau să adopte măsuri de prevenire sau compensare a dezavantajelor care ţin religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

8.10.5 Tratamentul preferenţial pe motive de handicap sau vârstă: Noua directivă ar trebui să recunoască practicile din statele membre de asigurare a unui tratament preferenţial pentru persoane, în criteriul vârstei sau al statutului de persoană cu handicap, multe dintre aceste practici contribuind la mai buna incluziune socială a persoanelor vârstnice sau tinere şi a persoanelor cu handicap. Noua directivă nu trebuie să descurajeze organizaţiile din sectorul public sau privat să ofere astfel de beneficii atunci când acestea sunt destinate depăşirii sau ameliorării obstacolelor reale, financiare sau de atitudine în calea participării egale. Ea trebuie să ofere statelor membre posibilitatea de a lua astfel de măsuri, cu condiţia ca obiectivul legitim să fie conform principiului egalităţii de tratament şi ca mijloacele de îndeplinire a acestui obiectiv să fie proporţionale.

8.10.6 Toate excepţiile trebuie să fie definite precis. CESE acceptă faptul că pot exista situaţii în care tratamentul preferenţial în temeiul unui motiv care face obiectul protecţiei poate fi adecvat şi necesar, dar respinge introducerea unei justificări generale a discriminării directe. Excepţiile la interzicerea discriminării nu trebuie să fie atât de vaste încât să elimine impactul protecţiei pe care trebuie să o asigure directiva; pe de altă parte, directiva nu trebuie să fie complicată în mod inutil cu o listă lungă de excepţii pentru situaţii sau motive particulare. Tratamentul preferenţial trebuie să fie permis în cadrul legislaţiei anti-discriminare numai atunci când promovează şi intensifică egalitatea şi demnitatea umană şi nu subminează impactul prevederilor anti-discriminare.

8.10.7 Organismele specializate: cu siguranţă că sensibilizarea cetăţenilor, aplicarea legilor naţionale şi promovarea egalităţii de tratament ar avea mari beneficii, rezultate din existenţa unui organism de specialitate independent, dotat cu resurse şi competent să execute funcţiile specificate în Directiva privind egalitatea rasială[29] sau în Directiva privind egalitatea dintre sexe în accesul la bunuri şi servicii[30]. Noua directivă ar trebui să ceară înfiinţarea unui organism (sau extinderea unui organism existent) pentru religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

[1] [2005] CJEUE C-144/04 din 22 noiembrie 2005.
[2] [2008] CJEUE C-303/06 din 31 ianuarie 2008.
[3] Considerentul 9.
[4] Directiva 2000/43/CE a Consiliului, considerentul 9; Directiva 2000/78/CE a Consiliului, considerentul 11.
[5] Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată astfel cum a fost modificată de Tratatul de la Lisabona), articolul 19.
[6] Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată astfel cum a fost modificată de Tratatul de la Lisabona), articolul 10.
[7] De ex. Directivele 76/207/CEE şi 2002/73/CE.
[8] Considerentul 12.
[9] Directiva 2000/43/CE a Consiliului, considerentul 12 şi Directiva 2004/113/CE a Consiliului, considerentul 9.
[10] Avizul CESE 30.5.2007 privind viitoarea legislaţie privind e-accesibilitatea, raportor dl Hernández Bataller (JO C 175, 27.7.2007).
[11] Rezoluţia Consiliului din 5 decembrie 2007 privind continuarea acţiunilor întreprinse pe parcursul Anului European(2007), p. 1.
[12] Idem, p. 3.
[13] Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, 2007 ISBN 978-92-79-06953-6.
[14] Idem, p. 7.
[15] A se vedea M. Bell, I. Chopin şi F. Palmer, „Elaborarea legii anti-discriminare în Europa - Cele 25 state membre ale UE comparate”, iulie 2007, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, 2007, ISBN 978-92-79-06572-9.
[16] A se vedea A. McColgan, J. Niessen şi F. Palmer, „Analiză comparativă a măsurilor naţionale de combaterea a discriminării în domenii altele decât ocuparea forţei de muncă şi muncii” VT/2005/062, Migration Policy Group and Human European Consultancy, Decembrie 2006.
[17] Idem, p. 3.
[18] Op.cit. Tabele comparative pp. 36-45 şi a se vedea M. Bell, I. Chopin şi F. Palmer (a se vedea nota de subsol 15).
[19] Op.cit. Tabele comparative pp. 83-113.
[20] 2006/54/CE.
[21] A se vedea M. Bell, I. Chopin şi F. Palmer, „Developing Anti-Discrimination Law in Europe - The 25 EU Member States Compared”, iulie 2007, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale al Comunităţilor Europene, 2007, ISBN 978-92-79-06572-9, pp. 108-113.
[22] Homofobia şi discriminarea pe motive de orientare sexuală în statele membre UE: Partea I - Analiză legală, Agenţia Europeană pentru Drepturile Fundamentale, 2008 (autor: Olivier De Schutter).
[23] Consultare on-line iulie - octombrie 2007.
[24] 12/07/2007-31/08/2007, întrebarea 4a.
[25] Homofobia şi discriminarea pe motive de orientare sexuală în statele membre UE: Partea I - Analiză legală, Agenţia Europeană pentru Drepturile Fundamentale, 2008 (autor: Olivier De Schutter).
[26] Confederaţia Întreprinderilor Europene, răspunsul la Consultarea Comisiei Europene „Contează discriminarea?” 12 octombrie 2007.
[27] 12/07/2007-31/08/2007, întrebarea 4b.
[28] Consultare on-line iulie-octombrie 2007, p. 1.
[29] Articolul 13.
[30] Articolul 12.