miercuri, 21 ianuarie 2009

SOC/328 si SOC 329 Tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor

Eugen Lucan, membru in Comitetul Economic si Social European, anunta pe toti cei interesati ca in data de 22.01. 2009 la initiativa CESE sectiunea SOC are loc la sediul CESE din Bruxelles prima intalnire a discutarii avizelor:

SOC 328 Tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor angajaţi intr-o activitate profesionala independenta

SOC 329 Promovarea securităţii şi sănătăţii la locul de munca in cazul lucratoarelorlor gravide care au născut de curand sau care alăptează

Aveti mai jos documentul CESE-SOC 328/329 tradus in limba romana, pe care il supun consultarii publice. Astept comentariile si amendamentele organizatiilor interesate si a membrilor activi ai societatii civile! Va multumesc !
Prin directivele propuse în comunicatele COM(2008) 636 final şi COM(2008) 637 final, Comisia urmăreşte acelaşi scop de "asigurare a drepturilor egalităţii de sex". La acest nivel, din motive logice şi practice, s-a decis să se răspundă ambelor comunicate prin intermediul următorului document de lucru.

Avizul SOC 328 si SOC 329

1. Fundamentare

1.1 Femeile joacă un rol active în societate, din punct de vedere social şi economic, deseori fără a li se recunoaşte asta, fără a fi recompensate sau a avea un statut legal. UE trebuie să se concentreze în mod specific pe realizarea Strategiei de la Lisabona şi una din modalităţile de evidenţiere este creşterea participării feminine pe piaţa forţei de muncă şi creşterea numărului de antreprenori şi în particular a femeilor.

1.2 În Martie 2006, Consiliul European a accentuat necesitatea existenţei unui echilibru între viaţa profesională şi cea privată pentru obţinerea creşterii economice, a prosperităţii şi a competitivităţii şi a aprobat Pactul European cu privire la Egalitatea de Gen[1]. În Decembrie 2007, Consiliul a cerut Comisiei să evalueze cadrul legal de susţinere a reconcilierii şi posibila nevoie de îmbunătăţire. În Martie 2008, Consiliul European a reiterat ideea că ar trebui făcute eforturi suplimentare pentru a reconcilia viaţa profesională cu cea de familie atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi[2]. Parlamentul European a cerut în mai multe ocazii îmbunătăţiri ale legislaţiei existente referitoare la lucrătoarele gravide şi la acordarea concediului parental şi măsuri de îmbunătăţire a reconcilierii vieţii profesionale, private şi de familie. Pe 21 Februarie 2008, în rezoluţia sa cu privire la viitorul demografic al Europei[3], Parlamentul a cerut Statelor Membre să adopte cele mai bune practici cu privire la mărimea concediului de maternitate şi a posibilei influenţe ale ratei natalităţii prin intermediul politicilor publice coordonate, prin crearea mediului emoţional şi material prietenos pentru familie şi copil. Într-o rezoluţie anterioară, din 27 Septembrie 2007[4], Parlamentul a îndemnat Statele Membre vină în întâmpinarea consultării cu partenerii sociale. Sunt chemate să combată discriminarea femeilor gravide pe piaţa forţei de muncă şi să asigure un înalt nivel de securitate pentru mame.

2. Comentarii Generale

2.1 Propunerea unei directive care să abroge Directiva 86/613/EEC (COM(2008) 636 final)

2.1.1 Directiva propusă acum, care să înlocuiască Directiva 86/613/EEC, urmăreşte să se refere la deficienţele din domeniul angajărilor liber profesioniste şi a asistării soţilor care au afaceri de familie, prin:

· Îmbunătăţirea securităţii în caz de maternitate prin acordarea prevederilor de maternitate pentru femeile liber profesioniste;
· Oferirea de concedii de îngrijire pentru membrii familiei;
· Recunoaşterea contribuţiei soţilor prin acordarea protecţiei sociale partenerilor liber profesionişti;
· Acordarea de competenţe de egalitate în domeniu.

2.1.2 Cu toate acestea, trebuie precizat ca o primă remarcă generală că, pentru ca drepturile să fie cu adevărat reale, măsurile propuse oferite trebuie să fie practice şi implementabile. Din nefericire, această directivă nu pare să ofere beneficii substanţiale, realizabile sau practicabile, care să se refere inegalităţilor existente.

2.1.3 Europa are un cadru legal care împiedică discriminarea de gen prin anumite măsuri legislative. Cu toate acestea, toate statisticile Europene au demonstrat că femeile sunt plătite mai puţin ca bărbaţii, sunt sub-reprezentate politic, în domeniul forţei de muncă, la nivel managerial şi antreprenorial. O mai bună întărire a legislaţiei curente în toate aceste domenii ar fi mai productivă decât micile modificări propuse în această directivă.

2.1.4 UE, în încercările sale de a creşte numărul de antreprenori şi în particular a antreprenorilor femei, trebuie să ţină cont de valoarea celor care doresc să devină liber profesioniste[5]. Oferirea facilităţilor de maternitate nu va avea efect asupra numărului de femei care sunt interesate de antreprenoriat. Propriile valori ale Comisiei indică o creştere a numărului de începeri de faceri şi asta se datorează atitudinii negative a liber profesioniştilor în Europa. Este necesară o transformare culturală semnificativă.

2.1.5 Protecţia socială este de competenţa Statelor Membre. Această nouă directivă este de aceea posibil să fie transpusă într-o lege naţională de către toate cele 27 State membre, riscând să devină ineficientă la nivel European şi să fie un exerciţiu fără sens. Directiva propusă ar trebui îmbunătăţită semnificativ cu măsuri practice şi implementată în Statele Membre pentru a deveni cu adevărat eficientă.

2.1.6 În general, preocupările micilor afaceri şi ale liber profesioniştilor, în particular în sectorul agricol, tinde să fie constrânse financiar şi orice povară suplimentară ar putea fi considerată negativă, chiar dacă protecţia socială ar putea fi o reţea de siguranţă pentru potenţialele mame sau pentru soţii lor. Trebuie luată cu mare atenţie în considerare orice creştere a contribuţiilor de protecţie socială sau orice poveri administrative nu doar pentru Stat, dar si pentru afaceri.

2.1.7 O clarificare fără echivoc a conceptului de "concediu de maternitate" ar trebui inclusă în toate directivele care se referă la concediul parental. În ceea e priveşte concediul de maternitate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii face o recomandare de minim 24 de săptămâni pentru concediul de alăptare pentru femei[6]. Comisia şi Statele Membre ar trebui să ia în considerare susţinerea acestor recomandări.

2.1.8 Noua directivă se adresează subiectului egalităţii de gen şi modificărilor propuse. Cu toate acestea, se fac puţine referiri la bărbaţii liberi profesionişti în ceea ce priveşte concediul de paternitate.

2.1.9 Pentru ca directiva să fie eficientă, soţii ar trebui să poată cere protecţie socială în "nume propriu".

2.1.10 Trebuie luat în considerare rolul bunicilor şi al familiei extinse ca îngrijitori sau tutori care sprijină femeile care muncesc. Acest fapt e important pentru a perpetua structurile familiale, implicând vârstnicii şi reducând stresul părinţilor care muncesc. Trebuie luate suplimentar în considerare remunerarea şi prevederile practice.

2.1.11 Conform Convenţiei Naţiunilor Unite a Drepturilor Copilului[7], Comisia ar trebui să conducă o procedură paralelă care să ia în considerare impactul asupra copilului al acestor măsuri propuse. Copilul trebuie să fie bine hrănit şi trebuie să se ţină cont de bunăstarea sa personală.

2.2 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC (COM(2008) 637 final)

2.2.1 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC caută să îmbunătăţească protecţia oferită lucrătoarelor gravide şi a celor care tocmai ai născut şi/sau alăptează. Protecţia este necesară din diferite motive. Mărimea concediului de maternitate este influenţată de mulţi factori care ar trebui luaţi în considerare când se reglementează. Fosta directivă oferă un minim de 14 săptămâni de concediu de maternitate neîntrerupt şi de asemenea precizează cerinţele cu privire la sănătatea şi securitatea la locul de muncă pentru a proteja femeile gravide şi pe cele care tocmai au născut si/sau alăptează. O femeie nu poate fi dată afară pe perioada concediului de maternitate. Conform Articolului 2(7) a unui instrument legislativ anterior – Directiva 76/207/EEC – după concediul de maternitate, o femeie are dreptul de a reveni pe acelaşi post sau pe unul echivalent. Orice tratament mai defavorabil este considerat discriminare.

2.2.2 Carta Angajament cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei pentru 2006-2010[8] a fost concepută pentru trecerea în revistă a legislaţiei existente în UE. Directiva 92/85/EEC nu a fost inclusă în exerciţiul de refacere şi de aceea nu este încă revizuită.

2.2.3 Ca şi comentariu general, se poate spune că scopul noii propuneri în acest domeniu este consecvent cu politicile UE şi în particular cu Strategia de la Lisabona pentru Dezvoltare şi Locuri de muncă.

3. Comentarii Specifice

3.1 Propunerea unei directive care să abroge Directiva 86/613/EEC (COM(2008) 636 final)

3.1.1 Comisia ar trebui lăudată pentru că face încercări în a oferi o egalitate mai mare pentru femei pe piaţa forţei de muncă şi în crearea oportunităţilor pentru femeile care doresc să fie liber profesioniste sau antreprenori. Cu toate acestea, acolo unde se iau măsuri cu impact financiar, trebuie să se ia măsuri sşi în ceea ce priveşte timpul şi resursele.

3.1.2 Comisia a făcut o evaluare a impactului acestei directive care lasă multe întrebări fără răspuns, în particular referitoare la adevărata eficacitate şi implementare.

3.1.3 Obiectivele generale ale directivei sunt pentru a îmbunătăţi egalitatea de gen pentru muncitoarele liber profesioniste şi pentru soţii lor. În plus, Comisia speră că această directivă va creşte numărul de femei liber profesioniste, va oferi statut legal soţilor lor, va creşte numărul de soţi care beneficiază de protecţie socială şi acordă facilităţi legale eficiente soţilor liber profesionişti. Cu toate acestea,

· Egalitatea de gen este asigurată pentru toţi conform cadrului legal European cu privire la egalitate;
· Numărul de femei liber profesioniste este probabil să crească datorită măsurile de protecţie socială minore când în aproape toate Statele Membre, ele pot deja face contribuţii voluntare pentru a fi protejate;
· Soţii lor vor primi statut legal sau facilităţi legale eficiente doar pentru că sunt acoperite de contribuţiile voluntare de protecţie socială?

3.1.3.1 Mai mult, conform cu Directiva 92/85/EEC, noua directivă propune pentru femeile liber profesioniste şi pentru soţii lor o perioadă de maternitate de 14 săptămâni, 2 săptămâni de concediu maternal fiind obligatorii[9]. Cu toate acestea, noua directivă încă nu propune stabilirea mărimii alocaţiei, stabilind doar că ar trebui "să garanteze un venit adecvat".

3.2 Propunerea unei directive care să amendeze Directiva 92/85/EEC (COM(2008) 637 final)

3.2.1 Comisia, în comunicatul ei din 2006[10], specifică faptul că drepturile copiilor sunt o prioritate pentru UE şi că Statele Membre sunt obligate să respecte UNCRC şi Protocoalele sale Opţionale, ca şi Scopurile de Dezvoltare Millennium. În Martie 2006, Consiliul European a cerut Statelor Membre "să ia măsurile necesare pentru a micşora rapid şi semnificativ sărăcia copilului, acordând tuturor copiilor oportunităţi egale, indiferent de statutul lor social"[11]. In contextul prezentului subiect, aceasta înseamnă să se ofere tuturor copiilor oportunitatea de alăptare şi de îngrijire corespunzătoare conform cu necesităţile lor de dezvoltare şi accesul la îngrijire zilnică de înaltă calitate, disponibilă.

4. Recomandări

Comitetul Economic şi Social European solicită de asemenea Comisiei pentru a lua în considerare următoarele:

4.1 Referitor la Liber Profesionişti şi Antreprenori:

4.1.1 Calitatea de Liber profesionist prin natura ei este foarte specifică şi nu este posibil să fie consideraţi liber profesioniştii precum angajaţii, nici nu e posibil să fie consideraţi liber profesioniştii ca fiind antreprenori.

4.1.2 Este dificil să se intuiască modul în care prevederile cu privire la maternitate pentru femeile liber profesioniste ar putea să funcţioneze la fel ca pentru angajaţi. Concediul de maternitate nu poate fi pur şi simplu luat şi afacerea sau activitatea liber profesionistă să înceteze pur şi simplu pentru câteva săptămâni, în particular când se are în vedere micile afaceri.

4.1.3 Este absurd şi nepractic a se sugera că femeile liber profesioniste ar putea beneficia de concediu de maternitate pentru o durată suficient de lungă pentru toată perioada normală a sarcinii şi a recuperării fizice a mamei după naştere, ca să nu mai menţionăm de perioada de timp necesară a fi petrecută de mamă cu copilul.

4.1.4 Comisia nu oferă soluţii practice acestei dileme. Majoritatea femeilor liber profesioniste trebuie să îşi pregătească înlocuitor, să închidă afacerea sau să continue să muncească pe întreaga perioadă a maternităţii.

4.2 Referitor la Soţi:

4.2.1 În general, directiva nu face referire la lipsa de recunoaştere a "soţilor", la calitatea şi cantitatea contribuţiei lor la afacere sau la măsurile de a le susţine pe aceste femei. Directiva nu propune nici o măsură care va îmbunătăţi susţinerea socială sau financiară sau protecţia socială a soţilor.

4.2.2 Recunoaşterea statutului social al soţilor ar trebui mai bine promovată şi recunoscută, cu o valoare stabilită conform contribuţiei lor la afacere. Soţii e necesar să aibă un statut profesional clar, cu o acoperire completă a sistemului de protecţie socială ca cetăţeni ai Europei.

4.2.3 Sunt necesare mai multe cercetări cu privire la motivaţia pentru care soţii nu plătesc în mod curent contribuţiile de protecţie socială. Costurile crescute ale afacerii sau a se aştepta de la femei să participe la un sistem de protecţie socială la propria lor solicitare, şi care presupun costuri suplimentare, ar putea avea efect negativ.

4.3 Referitor la alăptare:

4.3.1 Îmbunătăţirea reconcilierii vieţii profesionale, private şi de familie este un aspect foarte complex. Există câteva aspecte şi actori care trebuie luaţi în considerare şi deseori apar conflicte de interese. Implicaţiile ar trebui evaluate şi rezolvate oricând e posibil. Sunt necesare clarificări suplimentare şi armonizare, pentru a fi obţinute diferitele scopuri ale strategiilor UE cu privire la implementarea Strategiei de la Lisabona, a Prevederilor de la Barcelona, dar şi a situaţiei demografice, cu privire la solidaritatea dintre generaţii şi a unui echilibru mai bun muncă-viaţă.

4.3.2 Conform recomandării WHO[12], copiii ar trebui alăptaţi exclusiv de la sân în primele şase luni de viaţă, ceea ce înseamnă că acest concediu de maternitate propus acum pentru 18 săptămâni ar trebui reconsiderat conform cu sugestiile sindicatelor şi crescut la minim 24 săptămâni.

4.3.3 Concediul parental ar trebui extins şi pentru bunici şi pentru ceilalţi membri ai familiei în cazul în care se consideră necesar din punct de vedere al părinţilor care lucrează şi în interesul copilului.

4.3.4 Acordarea de îngrijiri copilului este o oportunitate de liber profesionism pentru femei dar, indiferent de prevederile interne cu privire la îngrijirea copilului şi a altor membri ai familiei aflaţi în nevoie, ar trebui garantată calitatea şi standardele acestor servicii. Prevederile de la Barcelona prevăd obţinerea până în 2010, a îngrijirii de zi pentru 33% din copiii sub 3 ani şi pentru 90% din cei între 3 ani şi vârsta de şcolarizare, dar nu există nici o prevedere specială pentru diferite forme de îngrijire a copilului. Chiar dacă 33% ar putea fi plasaţi în centre de zi – ceea ce nu este cazul până acum în nici o ţară din UE – ce se va petrece cu celelalte 2/3? Ce tip de informaţii sunt disponibile în serviciile economiei de piaţă neagră-gri oferite în regim de îngrijire acasă cu baby-sitter şi educatoare aproape necalificate, neînregistrate, nemonitorizate, prost plătite, care la rândul lor sunt neprotejate ca "liber profesioniste" la fel ca şi copiii pe care îi au în grijă? Statele Membre şi autorităţile locale ar trebui să se angajeze să asigure îngrijiri de calitate în toate formele ei. Partenerii sociali ar trebui să pledeze pentru reglementări şi transparenţă nu doar pentru îngrijiri profesioniste dar şi pentru toate activităţile de îngrijire la domiciliu informale. Dat fiind numărul mare de femei – aproape exclusiv – active în domeniul îngrijirilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în acest domeniu ar putea contribui de asemenea la strategia globală a UE în acest domeniu.

4.3.5 Aspecte suplimentarea de discutat:

· Plata concediului
· Mărimea concediului
· Flexibilitatea acordării concediului, în timpul sarcinii, după naştere, în perioada alăptării, în perioade de boală etc.
· Drepturile angajaţilor şi împiedicarea discriminării
· Creşterea limitei de vârstă a copilului până la care se poate lua orice tip de concediu pentru îngrijirea lui
· Mărirea concediului părinţilor aflaţi în relaţii ne-standard
· Acordarea concediului pentru taţi şi alţi membri ai familiei, de exemplu bunici
· Întărirea prevederilor concediului pe motive de "forţă majoră".

[1] Vezi Anexa II a Concluziilor Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 23/24 Martie 2006 în: http://ue.eu.int/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/89013.pdf.
[2] Vezi Concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 13/14 Martie 2008 în: http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ec/99410.pdf.
[3] Rezoluţia Parlamentului European din 21 Februarie 2008 despre viitorul demografic al Europei (2007/2156 (INI) (A6-0024/2008), în: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P6-TA-2008-0066&language=EN.
[4] Rezoluţia Parlamentului European din 27 Septembrie 2007 despre egaliatea dintre femei şi bărbaţi în Uniunea Europeană - 2007 (2007/2065(INI) (P6_TA(2007)0423) în: http://www.europarl.europa.eu/oeil/FindByProcnum.do?lang=2&procnum=INI/2007/2065.
[5] Vezi de exemplu, opiniile CESE cu privire la educaţia antreprenorială, precum:
- În 11.07.2007 cu privire la "Angajarea şi antreprenoriatul – Rolul societăţii civile, al partenerilor sociali şi regionali şi al organismelor locale din perspectiva genului", raportor: J.M. Pariza Castaños, (OJ C 256 of 27.10.2007);
- În 25.10.2007 cu privire la "Conceptele antreprenoriale şi Agenda de la Lisabona", raportor: M. Sharma; co-raportor: J. Olsson (OJ C 44 of 15.01.2008);
- În 12.07.2007 cu privire la "Promovarea Antreprenorilor Femei în Regiunea EUROMED", raportor: G. Attard (OJ C);
- În 06.07.2007 cu privire la "Cultivarea conceptelor antreprenoriale prin educaţie şi instruire", raportor: I. Jerneck (OJ C 309 of 16.12.2006).
[6] "As a global public health recommendation, infants should be exclusively breastfed for the first six months of life to achieve optimal growth, development and health" (Global Strategy on Infant and Young Child Feeding - A55/15, paragraph 10), in: http://www.who.int/nutrition/topics/infantfeeding_recommendation/en/index.html. See also Michael S. Kramer, Ritsuko Kakuma: The optimal duration of exclusive breastfeeding - A systematic review, World Health Organization, 2002, in: http://www.who.int/nutrition/topics/optimal_duration_of_exc_bfeeding_review_eng.pdf.
[7] Convention on the Rights of the Child, adopted by General Assembly resolution 44/25 of 20 November 1989 and entered into force 2 September 1990, in accordance with article 49. In: http://www2.ohchr.org/english/law/crc.htm.
[8] Carta Angajament cu privire la egalitatea dintre bărbaţi şi femei pentru 2006-2010 (COM(2006) 92 final).
[9] În revizuirea curentă a Directivei 92/85/EEC, perioada de 14 săptămâni e posibil să se extindă la 18 săptămâni.
[10] Către o Strategie a UE cu privire la Drepturile Copilului (COM(2006) 367 final).
[11] Vezi paragraful 72 al Concluziilor Preşedenţiei din 23/24 Martie 2006 (referinţă în nota de subsol 1 de mai sus).
[12] See footnote 6.

2009 este Anul european al creativitatii si inovarii

2009 este Anul european al creativitatii si inovarii , sub deviza “Imagineaza. Creeaza. Inoveaza”.
Obiectivul Anului este promovarea unor demersuri creative si inovatoare în diferite sectoare ale activitatii umane si contributia la o mai buna pregatire a Uniunii Europene (UE) pentru provocarile viitoare ale unei noi lumi. Se are in vedere sensibilizarea cu privire la importanta creativitatii si a inovarii, competente-cheie pentru dezvoltarea personala, sociala si economica. Punind în valoare creativitatea si inovarea, UE doreste sa modeleze viitorul Europei în contextul unei concurente la nivel mondial, promovind potentialul de creativitate si inovare al fiecaruia dintre noi.

UE va oferi un cadru pentru sensibilizarea cu privire la aspectele în cauza si pentru promovarea unei dezbateri referitoare la modalitatile prin care s-ar putea spori potentialul creativ si inovator al Europei. Ca si în cazul Anilor europeni precedenti, masurile vor include campanii de promovare, manifestari si initiativela nivel european, national, regional si local.
Anul european 2009 este un exercitiu orizontal si transversal care implica multe sectoare; în afara de educatie si de cultura, el este legat de politicile privind întreprinderile, regionale si de cercetare.

Lansarea pentru mass-media a Anului european reprezinta si o ocazie de a inaugura site-ul de internet http://www.create2009.europa.eu

2009 este Anul european al creativitatii si inovarii 2009

2009 este Anul european al creativitatii si inovarii sub deviza “Imagineaza. Creeaza. Inoveaza”


Obiectivul Anului este promovarea unor demersuri creative si inovatoare în diferite sectoare ale activitatii umane si contributia la o mai buna pregatire a Uniunii Europene (UE) pentru provocarile viitoare ale unei noi lumi. Se are in vedere sensibilizarea cu privire la importanta creativitatii si a inovarii, competente-cheie pentru dezvoltarea personala, sociala si economica. Punind în valoare creativitatea si inovarea, UE doreste sa modeleze viitorul Europei în contextul unei concurente la nivel mondial, promovind potentialul de creativitate si inovare al fiecaruia dintre noi.



UE va oferi un cadru pentru sensibilizarea cu privire la aspectele în cauza si pentru promovarea unei dezbateri referitoare la modalitatile prin care s-ar putea spori potentialul creativ si inovator al Europei. Ca si în cazul Anilor europeni precedenti, masurile vor include campanii de promovare, manifestari si initiativela nivel european, national, regional si local.
Anul european 2009 este un exercitiu orizontal si transversal care implica multe sectoare; în afara de educatie si de cultura, el este legat de politicile privind întreprinderile, regionale si de cercetare.


Lansarea pentru mass-media a Anului european reprezinta si o ocazie de a inaugura site-ul de internet http://www.create2009.europa.eu.