Comisia adoptă o propunere de directivă cu privire la drepturile pacienților în materie de asistență medicală transfrontalieră
În cadrul Agendei sociale reînnoite, Comisia a adoptat astăzi o propunere de directivă pentru a facilita aplicarea drepturilor pacienților europeni în materie de asistență medicală transfrontalieră, precum și o comunicare privind îmbunătățirea cooperării dintre statele membre în acest domeniu. În ciuda câtorva hotărâri clare ale Curții Europene de Justiție prin care se confirmă că Tratatul UE le oferă pacienților individuali dreptul de a beneficia de asistență medicală în alte state membre și de fi rambursați în țara lor, persistă incertitudinea cu privire la modalitatea mai generală de aplicare a principiilor acestei jurisprudențe. Cu această propunere, Comisia își propune să ofere certitudine juridică cu privire la această problemă. Aceasta răspunde, de asemenea, cererilor adresate Comisiei atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul de Miniștri de a propune o inițiativă specifică cu privire la asistența medicală transfrontalieră, care să respecte și care să se adapteze în mod explicit caracterului unic al sectorului asistenței medicale. De asemenea, directiva propusă oferă o bază solidă pentru fructificarea potențialului enorm al cooperării europene, în vederea contribuirii la îmbunătățirea eficienței și a eficacității tuturor sistemelor de sănătate din UE.
Comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou a declarat: „Această propunere vizează clarificarea modului în care pacienții își pot exercita drepturile la asistența medicală transfrontalieră, oferind în același timp certitudine juridică pentru statele membre și pentru furnizorii de servicii de asistență medicală. Ea asigură garantarea calității și a siguranței asistenței medicale în întreaga Uniune Europeană și promovează cooperarea între sistemele de sănătate pentru a oferi un acces îmbunătățit la asistența de specialitate.”
Obiectivele directivei
În mod global, această directivă, odată adoptată de Consiliu și de Parlamentul European, va oferi un cadru clar pentru asistența medicală transfrontalieră. În conformitate cu principalele sale dispoziții:
Pacienții au dreptul de a primi asistență medicală în străinătate și de a fi rambursați până la suma pe care ar fi primit-o în țara lor. Directiva explică modul în care aceste drepturi pot fi exercitate, inclusiv limitele pe care statele membre le pot impune cu privire la asistența medicală primită în străinătate, precum și nivelul acoperirii financiare oferite pentru asistența medicală transfrontalieră.
Statele membre sunt responsabile pentru asistența medicală furnizată pe teritoriul lor. Pacienții ar trebui să aibă certitudinea că standardele de calitate și de siguranță ale tratamentului pe care îl vor primi într-un alt stat membru sunt monitorizate cu regularitate și se bazează pe bune practici medicale.
Directiva va facilita cooperarea europeană în materie de asistență medicală. Ea va oferi o bază pentru sprijinul acordat dezvoltării rețelelor europene de referință, care vor reuni, pe bază de voluntariat, centre specializate din diferite state membre. Această cooperare are un mare potențial în ceea ce privește crearea de avantaje pentru pacienți prin facilitarea accesului la asistență medicală cu un grad înalt de specializare. De asemenea, ea poate fi utilă și pentru sistemele de sănătate prin facilitarea utilizării eficiente a resurselor, de exemplu prin punerea în comun a resurselor în scopul combaterii unor afecțiuni rare.
Evaluarea tehnologiei medicale este un alt domeniu în care valoarea adăugată europeană este evidentă. Această inițiativă va contribui la reducerea suprapunerilor și a duplicării eforturilor în acest domeniu, promovând astfel utilizarea eficientă și operativă a resurselor.
Activitățile din domeniul „e-sănătății” vor fi, de asemenea, consolidate. Tehnologiile informației și comunicațiilor au un potențial enorm în vederea sporirii calității, siguranței și eficienței asistenței medicale. Comisia susține deja proiectele existente privind e-sănătatea, care acoperă domenii precum furnizarea la distanță, de către marile spitale, a unei asistențe specializate către structurile locale mai mici. Cu toate acestea, lipsesc modelele și standardele comune care pot fi utilizate între diferite sisteme și diferite țări. Directiva va contribui la instituirea acestora.
Necesitatea de a acționa
Dezbaterile privind asistența medicală transfrontalieră și, în special, „mobilitatea pacienților”, au fost lansate în urma unor sentințe pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în câteva cazuri privind mobilitatea cetățenilor din diferite state membre.
În cadrul sentințelor pronunțate în aceste cazuri, Curtea a hotărât în mod repetat că pacienții au dreptul de a fi rambursați pentru asistența medicală primită într-un alt stat membru cu o sumă echivalentă cu cea de care ar fi putut beneficia în țara lor.
Context
Asistența medicală a fost exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne. Consiliul și Parlamentul i-au solicitat Comisiei să abordeze aspectele legate de asistența medicală transfrontalieră într-un instrument separat.
Comisia a efectuat o consultare publică pentru a identifica în mod clar problemele din domeniul asistenței medicale transfrontaliere. Majoritatea celor 280 de contribuții primite erau în favoarea unei acțiuni comunitare, sub o formă sau alta, privind asistența medicală, care să combine elemente legislative cu un sprijin practic pentru cooperarea între sistemele de sănătate europene.
Pe această bază, Comisia a elaborat un proiect de directivă pe care l-a adoptat astăzi.
Proiectul de directivă privind aplicarea drepturilor pacienților în materie de asistență medicală transfrontalieră este disponibil la adresa:
http://ec.europa.eu/health/ph_overview/co_operation/healthcare/cross-border_healthcare_en.htm
Rezultatele consultării publice sunt disponibile la adresa:

Sondajul Flash Eurobarometru cu privire la serviciile de sănătate transfrontaliere în UE poate fi consultat la adresa:
http://ec.europa.eu/public_opinion/index_en.htm
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați:
http://ec.europa.eu/health/ph_overview/co_operation/healthcare/news_en.htm

sursa: Aici