*Într-un sătuc din Mureş, un neamţ îşi face legumele şi verdeţurile să plesnească
de sănătate şi aromă
*Produsele sale sunt certificate ca „organice” şi „biodinamice” de către autorităţile germane
Lângă Sighişoara există o fermă în care roşiile aleg singure în ce tip de sol să-şi înfigă rădăcinile şi primesc urzici pe post de „supliment alimentar”, boabele de grâu sunt semănate cât mai rar pentru ca spicele să se poată bucura de soare şi aer curat, iar petalele de trandafir sunt culese în zori de zi de către copii. După ce vreme de 10 ani a fost expert pentru probleme ecologice în mai multe ţări din America de Sud, Africa şi Sud-Estul Asiei, inginerul agronom german Wolfgang Radatz s-a retras la Ţopa, sătuc din mărginimea Sighişoarei. Aici a cumpărat 12 hectare şi a arendat alte 18 de la ţărani ca să pună la cale un experiment îndrăzneţ: „Şcoala de agricultură biodinamică”, care are în spate o întreagă filosofie privind relaţia între vieţuitoare.
„O plantă ajută o altă plantă, un animal ajută o plantă. Simbioza a fost în mod real cunoscută din punct de vedere ştiinţific când pădurile din Cehia au murit brusc din cauza ploilor acide. Cercetătorii au descoperit atunci că ploaia acidă nu a distrus arborii, aşa cum se credea iniţial, ci fungul care era în simbioză cu rădăcinile copacilor”.
Libertatea de a alege la roşii
Ca toţi agricultorii care au aderat la curentul „biodinamic”, Wolfgang Radatz îşi cultivă plantele din fermă după tehnologii prietenoase cu acestea. Spre exemplu, pe parcelele plantate cu roşii se sapă şanţuri paralele, despărţite între ele de lungi moviliţe de pământ. Apoi şanţurile se umplu cu gunoi de grajd fermentat, care e acoperit cu urzici tăiate, peste care se presără un strat de sol. Care-i ideea? „Noi nu plantăm plantele în şanţ, ci pe linia de demarcaţie între solul nou şi cel vechi, pentru ca planta să aibă libertatea de a decide dacă vrea să-şi întindă rădăcinile în solul normal sau în cel fertilizat. Luându-şi doar cât are nevoie, nu va muri pentru că este prea mult nitrogen, de exemplu. Iar urzica e un supliment alimentar pentru roşii, o plantă medicinală care face planta sănătoasă şi dă un gust bun”.
Menţinerea unei concentraţii echilibrate a mineralelor în plantă şi în sol e atât de importantă în agricultura biodinamică, încât orice tratament cu chimicale e interzis, chiar şi cel cu sulfat de cupru (piatra vânătă), considerat a fi inofensiv de către „agricultura organică”: „Noi nu stropim roşiile. Toţi fermierii din sat îşi stropesc roşiile cu cupru, care este un metal greu, ce în timp se acumulează în sol devenind o otravă pentru oameni. Tomatele mele sunt protejate cu o umbrela uriaşă de celofan, care le apără de ploaie - vinovatul principal pentru răspândirea fungilor de pe o plantă pe alta. Roşiile biodinamice nu sunt bolnave nici după patru săptămâni de plouat încontinuu, când roşiile tratate cu chimicale ale celorlalţi săteni au murit de mult”.
În loc de irigaţii şi ierbicide, Wolfgang Radatz preferă să acopere pământul cu un strat de paie: „Apa din sol nu se va evapora din cauza fânului, care e ca o piele. Iar buruienile, deşi mai răsar din loc în loc, deja nu mai constituie o problemă. Având apă din belşug, rădăcinile buruienilor nu mai trebuie să penetreze solul adânc, ci cresc aproape de suprafaţă, fiind foarte uşor de smuls, mai ales că solul e foarte moale”.
La fel de frumos se poartă şi cu lanurile de grâu: „Oamenii de aici, când seamănă grâul, folosesc 180 kilograme de sămânţă la hectar, ceea ce face ca grâul să crească foarte dens şi fungii dăunători să treacă mult mai uşor de pe o plantă pe alta. Eu, fiindcă însămânţez doar 120 kilograme la hectar, parcelele mele arată foarte rău cu goluri multe între plante. Dar plantele mele respiră, nu sunt forţate, şi fungul nu se poate transmite de la o plantă la alta, încât grâul creşte viguros, face fraţi şi are boabe mari. La seceriş avem aproape aceeaşi recoltă ca ei, dar cu altă metodă”.
Munţii de bălegar
Vaca e animal sfânt în agricultura biodinamică. Chiar dacă ferma lui Wolfgang Radatz e vegetală, acesta are obligatoriu în dotare opt vaci, al căror produs principal e bălegarul şi doar secundar laptele: ”Vacile sunt animale extraordinare, pentru că din ceea ce mănâncă nu ţin totul pentru ele, ci dau înapoi solului 30%”. Însă bălegarul proaspăt arde rădăcinile şi e otrăvitor: „Dacă pui un pic de gunoi de grajd pe o parceluţă acoperită cu iarbă, aceasta va muri din cauza acidităţii excesive şi a azotului din bălegar. Dar dacă bălegarul e fermentat, compoziţia lui va seamăna cu cea a solulului. Bălegarul fermentat e la fel de sănătos pentru sol ca şi iaurtul pentru stomacul unei persoane”.
Aşa că fermierul îl transformă în compost: „Facem nişte grămezi de 2 metri lăţime şi 1,5 metri înălţime, pe care le lăsăm câteva luni la fermentat. Chiar dacă e iarnă şi movila de bălegar e acoperită cu zăpadă, în interior e cald şi colcăie de o mulţime de animăluţe mici şi de microoraganisme pe care nu le vedem, dar care sunt acolo. Pe parcelele fertilizate cu compost solul e viu, greutatea microorganismelor fiind de o tonă pe hectar, dublu decât în agricultura convenţională”.
Biodinamica l-a dat gata pe Prinţul Charles
Dulceaţa organică de trandafiri şi sarea aromată produse de Wolfgang Radatz l-au dat pe spate şi pe Prinţul Charles, care având casă la 25 kilometri de Ţopa, la Viscri, şi-a mai făcut piaţa de la el: „Charles a încercat produsele noastre şi a cumpărat de la ferma mea, dar din nefericire el nu este unul din clienţii mari, pentru că nu stă prea mult timp în România”. Dulceaţa de trandafiri care l-a uns la suflet pe prinţ e făcută din petale de trandafiri culese de copii. E vorba de cei 100 de elevi din clasele V-VIII ai şcolii „Eco” din Ţopa, care vara fac practică la ferma germanului: „Când floarea se deschide, trebuie culeasă imediat, pentru că în ziua următoare uleiul nu va mai avea aceeaşi calitate, deoarece uleiul eteric e foarte volatil şi dispare în timpul zilei. În mod normal, perioada cea mai bună de cules e de la 5 la 9 dimineaţa, fiindcă din cauza temperaturii la ora 11.00 deja 30% din ulei e evaporat. Dar, deoarece elevii de la şcoală sunt foarte mulţi, mergem la 8 dimineaţa pe câmpul cu trandafiri şi terminăm de cules petalele la 9.30”.
Neamţul a dezvoltat la ferma sa şi trei tipuri de sare aromatizată cu ţelină, pătrunjel, leuştean şi ceapă de tuns. Ierburile fiind uscate natural, costă de zece ori mai mult decât sarea obişnuită din cauza efectului lor curativ: „Interesant e că oamenii care nu ar trebui să mănânce prea multă sare, atunci când folosesc sare cu ierburi de la mine, consumă o cantitate mai mică, pentru că ierburile, pe lângă aroma deosebită, sunt şi amplificatori de gust”.
Sursa: www.Gandul.info